Ce secrete ascunde biroul lui Mustatea

DSCF4558Intr-o recenta conferinta de presa, Vasile Mustatea, presedintele PNL Giurgiu a explodat (la propriu), in momentul in care a fost luat la intrebari de jurnalisti. Subiectul a fost unul… sensibil – starea si soarta Spitalului Judetean.

Liderul liberal si presedinte al Consiliului Judetean a recunoscut ca el a amanat (pentru a cata oara?) examenul pentru ocuparea functiei de manager la unitatea spitaliceasca, dar a facut acest lucru, nu din motive personale, ci „de grija” celor din Consiliul de Administratie, care ar fi putut calca pe becul legislatiei in domeniu…

Dupa ce Mustatea a facut o afirmatie nefericita, prin care explica presei ce conditii excelente sunt in Spital si cat de „neted” si fara spaga este actul medical, a inceput tirul de intrebari si de acuze din partea jurnalistilor.

Explozia lui Vasile Mustatea nu s-a lasat asteptata, insa aceasta a fost un sir de vorbe fara nicio logica si de obsesii ale liderului liberal. Desi nimeni nu a precizat pe cine si-ar dori manager, presedintele CJ a acuzat in devalmasie… Pe primul loc s-a plasat PSD-ul, care si l-ar dori pe medicul Ladislau Pick. Pe locul doi a fost plasat in dreptul acuzatilor deputatul Florian Nicolae… In schimb, medicul Elena Dinu, in acceptiunea lui Mustatea, ar fi cel mai potrivit manager…

Ceea ce a atras atentia, au fost cateva… scapari iritat-intentionate…

„Nu Badalau vrea sa il puna pe Pick director la Spital, ci Nicolae Florian!”

„Daca mai face cineva presiuni asupra mea, sunt obligat sa spun tot. Sunt obligat sa spun ce discutii am avut, la mine in birou, cu doctorul Pick. Nu insistati, ca nu va spun, o sa vorbesc mai intai cu Pick, si dupa aceea o sa devoalez tot…”.

Sigur ca Mustatea a dorit ca presa sa faca „presiuni” pentru ca el sa devoaleze discutiile din spatele usilor capitonate ale biroului sau. Ulterior s-a razgandit si a precizat ca va reveni dupa ce va avea oarece permisiuni…

Pentru ca trebuie satisfacuta curiozitatea legitima a sutelor de mii de… pacienti, vom insista zilele urmatoare ca discutia respectiva sa fie facuta publica. Nu de alta, dar secretele administratiei sunt „pastrate” pe banii contribuabililor, ai… pacientilor, iar devoalarea acestora este o conditie sine qua non a… pastrarii functiilor din administratia respectiva.