Daca pozele ar vorbi – „Ce-si face omul cu mana lui se masoara in… saci de ciment?”

VLADU_OK copy copySuna ca un… slogan de om gospodar, declaratia lui Alexandru Vladu, ca “intr-o viata anterioara” unica lui masura ar fi fost sacul de ciment. “Daca trebuia sa mergem la o petrecere, socoteam costul acesteia in… saci de ciment si stabileam daca mergem sau nu”. Paralela fortata intre sacii de ciment si kilometrul de asfalt ca unica masura a candidaturii domniei sale la primarie este insa, mai mult decat puerila. Daca mai adaugam si apetenta brusca a lui Vladu de… “mecena al culturalizarii” poporului giurgiuvean, intram in zone crepusculare lesne de descalcit acum, in anul electoral 2016.
Comentariul de pe facebook a primei fotografii (cea cu ceasul si calendarul): “Tic. ..Tac….! Ziua și ora în care voi reveni alături de voi în calitate de Primar al Municipiului Giurgiu!”, pe langa faptul ca este o fraza motivationala pentru fanii de tip „berbec”, seamana si a reclama la bombonelele aromate – Tic Tac: daca va veni la primarie, nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase…
In a doua fotografie (“lipita” de prima), “facutul cu mana” nu are nicio conotatie peiorativa. Domnul Alexandru Vladu, aflat in fata cladirii CJ in asteptarea lui Tariceanu, a facut “o aroganta” si a facut (amical) cu mana catre cladirea Primariei. Deh, ce (isi) face omul cu mana lui…

N.R. Prezenta lui Toma Petcu in a doua fotografie este una… de conjunctura. In ce priveste colajul foto, acesta este… facut in photoshop. In schimb dialogurile pot fi incadrate (putin fortat) in categoria pamflet sau… caterinca.