Finanțare nerambursabilă pentru 4 stații de reîncărcare electrică în municipiul Giurgiu

Primarul Nicolae Barbu a semnat, la Administrația Fondului de Mediu, un contract de finanțare nerambursabilă în valoare de 760 000 de mii lei pentru proiectul ”Achiziția și montarea unui număr de 4 stații de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice, denumite în continuare stații de reîncărcare”.
Aceste statii vor fi distribuite astfel in municipiu: două stații pe șoseaua București, o statie pe strada Aleea Plantelor, iar cea de-a patrastatie pe Strada Unirii, langa hotelul ”Steaua Dunării”.
Obiectivul principal al acestui demers este îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin stimularea utilizării vehiculelor electrice. De asemenea, proiectul mai vizează și dezvoltarea transportului ecologic.
Proiectul este finanțat de către Administrația Fondului pentru Mediu, în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reședințe de județ.