S-a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea infrastructurii pe coridorul central al municipiului Giurgiu

Vineri, 20 decembrie, la sediul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, in prezența ministrului Ștefan, primarul Nicolae Barbu a mai semnat încă un contract de finanțare.
Este vorba despre contractul pentru proiectul ”Modernizarea infrastructurii de transport public pe coridorul de mobilitate urbană Central al municipiului Giurgiu”.
Proiectul are o valoare de 49 de milioane lei și vizează reabilitarea infrastructurilor rutiere pe străzile cuprinse în cadrul coridorului central: Bulevardul 1907, Bulevardul I.C. Brătianu, Bulevardul CFR, Strada Petre Ghelmez, Strada Gării (va fi efectuată o reconfigurare a străzii), Strada Tineretului.
În cadrul lucrărilor, pe lângă refacerea infrastructurii rutiere, vor fi reabilitate trotuarele și stațiile de autobuze, vor fi create piste pentru bicicliști, vor fi amenajate spații verzi, străzile vor fi dotate cu mobilier urban și nu în ultimul rând va fi implementat un sistem de management al traficului.În foarte scurt, primarul Nicolae Barbu va semna si contractul de finanțare aferent proiectului care vizează Coridorul Vestic al municipiului Giurgiu în valoare de 64 milioane lei în care sunt incluse: Șoseaua Sloboziei, Șoseaua Bălănoaiei, Străzile Gloriei, Pictor Andreescu, Pictor Grigorescu, Intersecția Ghizdarului și Autobaza de pe strada Gloriei.