Astăzi, politicienii au dat cu fardul urărilor pe obrazul presei de pe mapamond. Mâine, când se va fi spulberat fardul, vor fi spulberate şi iluziile de independenţă ale presei. De foarte multi ani, presa din România s-a aliniat „trendului”, iar jurnaliştii, în sinea lor ştiu asta, însă cine să o recunoască public ?
In anul 2015, la nivel mondial, România se afla pe locul 45 în ceea ce priveşte libertatea presei, conform unui raport publicat de Freedom House, sub ţări de mana a treia: Ghana, Papua Noua Guinee, Namibia, dar şi sub Ungaria sau Bulgaria, însă înaintea presei din Statele Unite ale Americii. În anul de gratie 2020, în România, totul stă foarte bine în teorie, până deschidem televizorul sau navigăm pe sutele de site-uri “de ştiri” de pe Internet…
In România, presa are atâta libertate, cât îi oferă clasa politica – din bugetul public sau la negru…
Presa cu cel mai mare impact – televiziunea – s-a transformat într-o adevarată redută a intereselor politice ale partidelor. Marele perdant, pe termen scurt, este consumatorul. Pe termen lung este, cu siguranţă, credibilitatea trusturilor de presă, ai căror patroni bat din călcâie în faţa cecurilor potentaţilor politicii.
Setul de principii, deontologia, încă există la majoritatea jurnaliştilor, dar pălesc atunci cand ghiorăie maţele şi vine scadenţa facturilor…
Cale de intoarcere există, dar cu o conditie: consumatorul să nu mai înghită pe nemestecate “gogoşile” si manipulările, să înveţe să citeasca dincolo de text, să gândeasca cu propriul creier şi, mai ales, să taxeze dur derapajele.
Doar o mână de jurnalişti nu este de ajuns pentru a ne face bine. Iar ziariştii vor sărbători, ironic, ziua mondială a libertătii presei, odată cu ziua mondială a râsului.
Ion Diaconescu.
