
Atragerea investitorilor in municipiul Giurgiu a fost punctul forte al campaniei electorale a actualului primar, Nicolae Barbu. Este un punct din program pe care edilul sef il urmareste cu credinta ca numai dezvoltarea economica a municipiului poate sa aduca bunastarea cetatenilor si dezvoltarea urbei.
Dupa numai trei luni pline de la preluarea mandatului, investitorii au inceput sa cocheteze cu Giurgiu. S-au conturat si concretizat deja cateva firme mici, care au inceput investitiile si angajarile (firma din Bulgaria, care fabrica tuburi pentru tigarete), iar alte investitii sunt in faza de implementare…
Spaniolii ne curteaza…
Saptamana aceasta, un grup de investitori spanioli au avut o intalnire in sala de sedinte a Primariei, intalnire la care au participat toti factorii de conducere ai municipiului si judetului.
“A fost o intalnire de tatonare a pietei, cu opt investitori din Spania – constructori, finantatori, reprezentanti ai unor fonduri de investitii). La intalnire a participat si presedintele Consiliului Judetean, Vasile Mustatea, impreuna cu o echipa de specialisti din institutie. De asemenea, la intalnire au participat si oameni de afaceri din Giurgiu. Dorim sa sprijinim orice initiativa de investitie in Giurgiu, iar cu cei care au venit acum suntem in faza de discutii destul de avansate”- a precizat primarul Nicolae Barbu.
Si bucurestenii vin spre Giurgiu…
Sunt discutii foarte avansate cu o mare firma din Bucuresti, care doreste sa isi mute mijloacele de productie din Capitala, la Giurgiu.
“Pentru ei, Giurgiu este o oportunitate , iar cifra de afaceri a firmei se ridica la 35 de milioane de euro, nemaivorbind de faptul ca este vorba de circa 700 de locuri de munca (lacatusi mecanici, sudori, etc). Firma va activa, cel mai probabil, in Zona Libera Giurgiu” – a declarat de curand primarul Nicolae Barbu.
Edilul sef a mai spus ca o alta firma – o fabrica de elemente zincate, care va avea intre 80 si 100 de angajati, va incepe o investitie in valoare de 3 milioane de euro intr-una dintre platformele fostului Verachim.
Un terminal – alte locuri de munca
O alta firma, de expeditie si transport marfuri va face o investitie de 3 milioane de euro, pe o suprafata de 3 hectare si va avea 50 de angajati – in prima faza, urmand ca pe masura ce se dezvolta investitia sa se ajunga la 150 de angajati. Este vorba de construirea unui terminal portuar unde vor acosta trei nave pe luna, iar circa 100 de camioane vor pleca cu marfa spre capitala sau spre alte destinatii.
Vor avea de lucru si firmele de constructii
“S-a reluat legatura cu o firma din Israel, care ar dori sa construiasca un cartier rezidential cu 150 de case. Locul ales de firma, in acord cu administratia locala – care le va pune la dispozitie utilitatile – este amplasat intre pasarela de la intrarea in oras si soseaua de centura. Imbucurator este faptul ca firmele de constructii care vor executa lucrarile vor fi din Giurgiu”, a declarat primarul Nicolae Barbu.
Alta administratie locala, alta deschidere
Si lucrurile nu se opresc aici: inca doua firme doresc sa construiasca doua puncte de producere a energiei electrice si termice, pentru care sa foloseasca gaze naturale si biomasa.
Voestalpine va incepe productia pe 19 octombrie, dupa care va construi cea de-a doua etapa a investitiei.
Iar firma din China, care produce plasa pentru termoizolatie va incepe procesul de fabricatie in parcul industrial de la Dunareana.
“Acestea au fost firmele mai importante care vor investi si vor crea locuri de munca in Giurgiu, insa au mai fost discutii cu intermediari, cu firme de consultanta, care au venit in orasul si judetul Giurgiu sa ia pulsul administratiei locale. Se simte o schimbare, o deschidere a administratiei catre investitori, iar acest lucru inseamna ca suntem pe drumul cel bun”, a adaugat Nicolae Barbu.

Cei care sunt obsedati de hoti sunt ei insusi hoti
se scrie potrivit DEX dimpotriva nu dinpotriva cum ai scris tu CAP SEC
tatutule,esti prost sau doar te prefaci?pai mai tatutule,in toate tarile civilizate exista multi big brother si nu se supara nimeni,dinpotriva! ai ceva de ascuns? vrei sa dai cuiva in cap fara sa fi vazut? vrei sa spargi bancile,sa dai foc,sa violezi,sa te pisi pe spatiul verde? uite ca nu se mai poate!
ORICINE AI FI AI NUMAI PROSTI IN CAPUL TAU SEC
APROPO SI CELE 140 DE CAMERE VIDEO SPION CARE URMEAZA A SE MONTA IN ORAS ESTE TOT O INVESTITIE NU.
CE ATI SPUNE DACA NE-ATI MONTA CITE O CAMERA VIDEO SI IN LOCUINTA SA NE PUTETI SUPRAVEGHEA MAI BINE.
LIBERTATEA INDIVIDULUI ESTE INGRADITA PE ZI CE TRECE. RFID IN PASAPOARTE,CARTI DE IDENTITATE,CARD DE SANATATE,LEGEA BIG-BROTHER, CHIPURILE PENTRU SIGURANTA NOASTRA CEEA CE ESTE CU ADEVARAT FALS
Investim,investim dar ce salarii platim? Speram ca nu de mizerie ca pana acum.
sa fie intr-un ceas bun! ca investitiile aduse de imparat au fost interex,billa,kaufland,lidl de parca nu ajungea o maciuca la un car cu oale…