Un vicepreședinte “trimis acasă” și un viceprimar “lipsă la apel” – Persona non grata sau… ingrate?

La noi ca la nimenea… Ziua de 9 mai, cu toate cele trei semnificații, a trecut și pe la Giurgiu, însă vanitățile nu au fost lăsate acasă, nici măcar pentru cele 20 de minute cat a ținut evenimentul de la Parcul Alei.
Au fost prezente “în păr” autoritățile locale; Prefectura (fără prefecta Florentina Stănculescu (absentă motivat), Consiliul Județean (președinte, vicepreședinții din dotare și administratorul public), și Primăria (primar, viceprimari și administrator public).
Insă, ca în povestea cu “zece negri mititei”, două personaje au fost scoase rapid din scenă…
Primul scos din peisaj a fost vicepreședintele CJ, Cristian Anculescu… A ajuns omul la eveniment îmbrăcat casual, dar adidașii lui de un alb imaculat nu au fost pe placul “spicherului” responsabil cu protocolul, așa că i s-a sugerat să plece acasă. Ceea ce Anculescu a și făcut, motiv pentru care a ratat depunerea de coroane.
Cu siguranță, “omul cu protocolul” a văzut-o la evenimente, de-a lungul timpului, pe fosta prefectă, pe doamna Nina. Iar dacă a văzut-o, de ce nu a aplicat aceeași măsura? Păi ce facem domnu’ Protocolescu, sau aveți faliții dumneavoastră?
Viceprimarul Silviu Dumitrescu a fost și el prezent la eveniment, tot în ținută casual: sacou, cămașă, blue jeans și… pantofi (deci, fără adidași), dar se pare că nu s-a ridicat la plafonul de zbor, așa că a fost… zburat din formula de depunere a coroanei din partea Primăriei. S-a mers în formula de patru: primar, viceprimar (Damian Marian), administrator public și un consilier PNL (Gigi Bușcu) – un soi de echipaj incomplet…
Constatăm că “dujmăniile” și vanitățile de doi bani nu pot fi reprimate de unii dintre liderii noștri nici măcar în astfel de zile. Ceea ce ne provoacă o aducere aminte a unei ziceri de-a lui Marin Anton (politician din garda veche): “Vorbă dulce, gând viclean/caracter de giurgiuvean”
Iadu Michiduță
N.R. Motivul pentru care niciunul dintre cele două personaje despre care facem vorbire nu este în poze este acela că: vicepreședintele CJ, Cristian Anculescu a plecat înainte de începerea evenimentului, iar viceprimarul Silviu Dumitrescu a stat undeva în planul doi (sau chiar trei).