Luni, 30 mai, senatorul PSD Robert Cazanciuc a declarat, într-o emisiune în care a fost invitat, că nu pe momente emoţionale trebuie să se facă revizuirea Constituţiei.
”Nu pe momente emoţionale trebuie să facem revizuirea Constituţiei. A fost un singur moment, în 2003, cu motive foarte puternice, integrarea în UE şi NATO, nu avem în perioada următoare un asemenea moment cu încărcătură naţională, care să determine Parlamentul să purceadă la un proiect de act normativ supus ulterior referendumului poporului.
Pentru că, indiferent ce discuţii avem noi, între partide, dacă avem un proiect de revizuire, el trebuie supus referendumului poporului şi trebuie să explicăm foarte bine românlor de ce este nevoie, pentru că altfel nu vor veni la vot şi nu vor valida un astfel de demers.
PSD vrea să pună legea fundamentală în slujba cetăţeanului. Să vedem dacă legea fundamnetală a fost în ultimii 30 de ani sau nu în slujba cetăţeanului. Dacă mă întrebaţi, primul articol din Constituie se numeşte Statul român, eu aş prefera să se numească România. (..) Nu s-a pus în discuţie în cadrul PSD forma de guvernământ”, a precizat Robert Cazanciuc.
Această declaraţie vine în contextul în care, liderul liberal, Alina Gorghiu a declarat că, “modernizarea Constituţiei este un pas necesar şi acum, iar revizuirea legii fundamentale, când se va face ea, va avea o puternică amprentă liberală”.
