Masca obligatorie și accesul vizitatorilor restricționat la Spitalul Județean Giurgiu

Având în vedere creșterea alarmantă a numărului de cazuri diagnosticate cu virusul COVID 19, la nivelul Spitalului Județean Giurgiu sunt în vigoare următoarele măsuri de prevenție:
– nu mai este permis accesul vizitatorilor în spital.
– purtarea măștii de protecție este obligatorie atât la interior cât și la exterior.
În acest moment în Spitalul Județean Giurgiu sunt internate 16 persoane diagnosticate cu COVID 19.
La nivelul Spitalului Județean în ultimele 5 zile au fost testate în medie 24 de persoane zilnic aproximativ jumătate dintre acestea fiind diagnosticate cu COVID 19.
Pentru bolnavii internați sunt disponibile 30 paturi, cu posibilitatea de a fi suplimentat numărul cu încă 10 paturi.