Demonstrație de forță şi susținere – PSD Giurgiu şi-a ales echipa de conducere

Joi, 10 noiembrie, la Ateneul Nicolae Bălănescu din Giurgiu, peste 350 de delegați PSD, din toate organizațiile localităților din județ, s-au întalnit pentru a-şi alege echipa de conducere.
Deputatul Marian Mina a fost votat în unanimitate, prin vot deschis, în funcția de preşedinte al Organizației Județene PSD Giurgiu. De asemenea, tot prin vot deschis au fost votați şi cei doi prim vicepreşedinți – deputatul Elena Dinu şi senatorul Robert Cazanciuc.Încrederea şi susţinerea de care beneficiază Marian Mina din partea conducerii centrale a partidului a fost demonstrată de numărul mare de colegi din PSD, care au participat la conferința județeană.Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, ministrul Agriculturii, Petre Daea, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Alfred Simonis, deputaţii PSD de Suceava, Eugen Bejenariu şi George Şoldan, deputaţii PSD de Dolj, Laura Vicol şi Alina Tănăsescu, deputaţii PSD de Constanţa, Horia Ţuţuianu şi Lucian Lungoci, deputatul PSD de Sibiu, Bogdan Trif şi secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Bogdan Mândrescu.A fost o adevarată demonstrație de forță, de încredere şi susținere pentru noua echipă de conducere a PSD Giurgiu, care l-a coplesit pe preşedintele ales, Marian Mina.
“Le mulțumesc din suflet tuturor colegilor mei pentru încrederea pe care mi-au acordat-o astăzi! Împreună vom duce PSD Giurgiu în topul organizațiilor social-democrate din țară!
Sunt în PSD de peste 12 ani, pot spune că PSD este familia mea, am avut de la fiecare de învăţat. Relaţia pe care am avut-o cu primarii din judeţ a fost o relaţie bună si onestă. Când am fost preşedintele CJ Giurgiu, judeţul Giurgiu a cunoscut cea mai mare dezvoltare din ultimii 30 de ani.
Suntem pregătiți și determinați să câștigăm toate alegerile din 2024, să dezvoltam județul”, a spus Marian Mina în discursul său.La rândul său, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat:
„Putem vorbi de un nou început la Giurgiu, deja pe alte principii prin alegerea lui Marian Mina în funcţia de preşedinte. Mă bucur că este atât de ambiţios şi cred că, nici pe mine, nici pe domnul Stănescu nu ne deranjează să întreacă şi Oltul şi Buzăul, dar pentru a realiza acest lucru trebuie să fie în continuare cu întreaga echipă alături de oameni, să nu facă nicio diferenţă în administraţia locală între aleşii PSD şi aleşii altor partide.”
(Foto credit – Foto Arcanu şi GIURGIU NET – Cătălina Sfetcu)