Inspectoratul Teritorial de Munca Giurgiu aduce noi precizari in atentia angajatorilor giurgiuveni si tuturor persoanelor fizice beneficiare ale salariului minim ca, incepand cu data de 1 ianuarie 2023, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata , prevazut la art. 164 alin. 1 din Legea nr 53./2003 – Codul Muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se stabileste, fara a include sporuri si alte adaosuri, la suma de 3.000 lei lunar , pentru un program normal de lucru in medie de 165,333 ore pe luna, reprezentand 18,145 lei/ora, potrivit HG nr.1447/2022. In domeniul constructiilor , potrivit prevederilor art. XLI alin. (1) (2) din OUG 168/2022, incepand cu data de 1 ianuarie 2023, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste in bani, fara a include indemnizatiile, sporurile si alte adaosuri, la suma de 4.000 lei lunar , pentru un program normal de lucru in medie de 165,333 ore pe luna, reprezentand in medie 24,194 lei/ora.
In perioada 1 ianuarie 2023 -31 decembrie 2028, pentru domeniul constructiilor, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata va fi de minimum 4.000 lei lunar, fara a include indemnizatiile, sporurile si alte adaosuri, pentru un program normal de lucru in medie de 165,333 ore pe luna.
In sectorul agricol si in industria alimentara , potrivit articolului III alin. (1) – (2) din Legea 135/2022, pana la sfarsitul anului 2022, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata va fi de minimum 3.000 lei lunar , fara a include indemnizatiile, sporurile si alte adaosuri, pentru un program normal de lucru in medie de 167,333 ore pe luna, reprezentand in medie 17,928 lei/ora.
In perioada 1 ianuarie 2023-31 decembrie 2028, pentru sectorul agricol si in industria alimentara, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata va fi de minimum 3.000 lei lunar, fara a include indemnizatiile, sporurile si alte adaosuri, pentru un program normal de lucru in medie de 167,333 ore pe luna.
ITM Giurgiu subliniaza faptul ca nerespectarea dispozitiilor privind garantarea in plata a salariului minim brut pe tara, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda contraventionala de la 300 lei la 2.000 lei, potrivit dispozitiilor art. 260 alin.1 lit. a) din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii, republicata cu modificarile si completarile ulterioare.
