Liderul PNL Nicolae Ciucă a anunţat că Biroul Politic Naţional al partidului a decis, luni, ca prim-vicepreşedintele formaţiunii Dan Motreanu să coordoneze şi să conducă echipa PNL de tranziţie pentru rotaţia premierilor din luna mai.
„Primul subiect a fost cel legat de analiza la un an şi două luni de guvernare, analiza activităţii guvernamentale şi politice şi elementele pentru ceea ce urmează să se deruleze la nivelul partidului astfel încât să putem să avem un obiectiv până la rocada guvernamentală din luna mai şi un alt slot de timp, cel referitor la anul preelectoral şi pregătirea pentru anul electoral 2024.
Vom continua să acordăm atenţie pentru tot ceea ce reprezintă perspectiva economică, sprijinirea şi încurajarea mediului de afaceri, antreprenoriatului şi investiţiile din România. Putem spune, după două luni, că această creştere economică şi creşterea PIB în valoare nominală a fost generată de măsurile care au stimulat mediului de afaceri”, a afirmat Nicolae Ciucă, luni, la finalul BPN al PNL.
El a mai spus că echipa PNL condusă de Dan Motreanu va elabora strategia pentru rotaţia prim-miniştrilor din luna mai.
„Am luat decizia ca până la finalul lunii februarie, când vom avea următorul BPN, sub autoritatea prim-vicepreşedintelui Dan Motreanu să se constituie un grup la nivelul PNL care să elaboreze o strategie şi plan de implementare a strategiei, plan care va fi dezbătut şi aprobat în viitorul BPN”.
