Deputatul Elena Dinu: Banii din taxa de solidaritate vor susţine creşterea veniturilor salariaților

În vremuri de criză, avem nevoie de #măsuri eficiente pentru susţinerea nivelului de trai şi a puterii de cumpărare, iar asta se realizează prin creşterea #veniturilor populaţiei.
̆ #, ̧̆ # şi criticată, în mod #nejustificat, de partidele de dreapta care, din păcate, s-au transformat în apărătorii #supraprofiturilor făcute de marile companii. Vorbim despre companii care plătesc un impozit pe un #profit diminuat artificial, prin inginerii fiscale, ce nu reprezintă nici măcar 1% din cifra lor de afaceri.
Dacă – ̧ #̦̂ ̧ ̆ ̆̆ ̦ 1% , înseamnă că pot face acest lucru și marile companii, cu peste 100 de milioane de euro cifra de afaceri. În plus, taxa de solidaritate se aplică deja în #Uniunea_Europeană, astfel, de ce nu ar funcţiona şi în România?
Banii din vor susţine #creșterea veniturilor salariaților, pentru că munca trebuie plătită #corect! Fondurile vor susține, de asemenea, #educația, pentru că societatea este #datoare să ofere o șansă reală fiecărui copil, dar vor susține şi #sănătatea!
Asta este responsabilitatea noastră şi pentru asta am fost aleşi, ̆ # şi să găsim cele mai bune soluţii pentru bunăstarea lor!