De peste două decenii peste bătrânul fluviu Dunărea s-a mai realizat un pod al prieteniei, stabilit între reprezentanții fermierilor din județul Giurgiu și cei din districtul bulgar Ruse.
Lunar, aceștia se întâlnesc pentru a dezbate unele probleme ale agriculturii din cele două țări sau vizitează obiective din satele Euroregiunii Giurgiu –Ruse. E și firesc, fiindcă inițiatoarea și catalizatorul acestui organism transfrontalier, unic în sudul Romaniei, este doamna Lili Ganceva, președinta Asociației Euroregiunea Danubius Giurgiu-Ruse.
Vineri, 24 martie a.c. a avut loc o întâlnire de lucru a Grupului Local al Reprezentanților Agricultorilor din Districtul Ruse și Județul Giurgiu, care s-a desfășurat în satul Stâlpu, comuna Iepurești, județul Giurgiu.
După o mică dezbatere pe teme actuale ale agriculturii, a fost vizitată o unitate de produse lactate, coordonată de Ștefan Ianuși.
Întâlnirea a fost moderată de domnii Anatoli Stanev, prefectul districtului Ruse și Cristian Anculescu, vicepreședintele Consiliului Județean Giurgiu.
Prof. Emil Talianu
