S-arată pricea – In apropiere de locul unde (poate) se va construi Campusul școlar, s-au descoperit gropi cu păcură!

Un biet tăuraș care pașuna supravegheat de un vajnic ciobănaș, dornic de aventură, s-a îndepărtat de campusul pășunii și a dat… într-o groapă. Nu orice fel de groapă, ci una plină cu noroi și păcură.
Tărășenia s-a întâmplat undeva între adăpostul de câini, fosta platformă I Verachim și viitorul potențial loc unde se va ctitori Campusul școlar regional. (Cei mai în vârstă știu că acolo a fost o centrală termică, care folosea drept combustibil, păcura).
Zonă necontaminată, desigur.
Pompierii au anunțat că tăurașul zglobiu a fost salvat la timp și s-a întors spășit la ciobănașul care l-a scăpat de sub supraveghere.
Ce am învățat noi de aici?
Că este adevărat că la barza chioară îi face Dumnezeu cuib! Vă dați seama ce mină de aur sunt aceste gropi cu păcură pentru maiștrii și dascălii viitorilor sondori sau petroliști din campusul școlar? Este locul perfect unde să facă practică.
Iadu Michiduță