Peste 100 de femei din Giurgiu au participat joi, 18 mai, la dezbaterea organizată la inițiativa deputatului PSD, Elena Dinu, cu tema: “Programul Național pentru creșterea natalității – Grijă pentru viitorul nostru”.
Deputatul Elena Dinu, vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților, împreună cu Organizația Femeilor Social Democrate (OFSD) Giurgiu, au organizat întâlnirea informativă la Ateneul Nicolae Bălănescu.
Persoanelor prezente la dezbatere li s-a vorbit despre importanța creșterii natalității și, mai ales, au fost informate despre modul în care pot accesa programul de fertilizare in vitro, cu un ajutor financiar consistent.
De asemenea, doamnelor prezente li s-au oferit pliante în care sunt descriși pașii necesari pentru completarea dosarului de inscriere in programul de creștere a natalității.
“Programul Național pentru creșterea natalității a generat foarte mult interes din partea multor doamne, familii, care vor să participe, motiv pentru care am organizat această dezbatere… In această dezbatere, noi vă expunem detalii despre acest program, iar dumneavoastră, cele prezente astăzi aici, să ne întrebați, să vă dăm detalii, iar în final să promovați mai departe acest program” – a precizat la începutul dezbaterii, deputatul Elena Dinu.
Intâlnirea a fost una interactivă, întrebările participantelor fiind pertinente, iar răspunsurile edificatoare.
