Răsfoind colecţiile ziarelor giurgiuvene apărute de la începuturi până în prezent, aflate în depozitele Bibliotecii Academiei Române, am găsit în paginile periodicului “Gazeta Asociaţiei culturale vlăscene “, anul I, nr 15, din 25 martie 1930, înserată printe articole, pe o coloană, versurile învăţătorului I. Constantin-Remuş, având ca titlu “Tânguiri de toamnă “.
Versurile, pline de tristeţe, au ca dedicaţie :
Memorie colegului meu de clasă, Stan Dumitru Obedeni, răpit în floarea vârstei , după doi ani de învăţământ.
Pe cerul greu cu nori de plumb
De toamnă-nsângerată,
Soli trişti în stoluri şi flămânzi,
În zare se arată.
Răsună jalnic glasuri triste
În ţipăt de aramă,
Departe-n câmpuri pustiite,
Dând serii negre, seamă.
În răspântea dintre drumuri
Pe-ntunecatul serii.
Convoiu cernit , din mers opreşte
Blocând fiul durerii.
Cu ochii blânzi deschişi şi negri
Şi faţa îngheţată,
În nemişcare par-car spune :
“ Mă cheamă al meu Tată ! “
Se tânguie-n negura nopţii
De vânt, toaca bătrână;
Crucea albă; mormântul negru
În umeda ţărână.
Prof. Emil Talianu