Domnule primar, minţi! (din ciclul – Cu materialul clientului)

Pe la minutul 26:00 al celei de-a treia conferinţe de presă susţinute de domnul primar Adrian Anghelescu în trei ani si jumătate de mandat (https://www.facebook.com/opentv1/videos/1042219120138722/), acesta a fost vizibil deranjat de întrebările jurnaliştilor vis a vis de posibila construcţie a unui incinerator la Giurgiu.
Intrebat, de ce s-a iscat scandalul abia în 2023, deşi încă din februarie 2021 a fost eliberat certificatul de urbanism de către Primărie, domnul Anghelescu a contrat întrebarea cu o afirmaţie de pici de gradiniţa, căruia “Gigel” i-a şterpelit jucăria:
“Acest incinerator a fost adus în Zona Liberă pe timpul fostului dumneavoastră şef, domnul Nicolae Barbu. (min. 28:00).
După care a disimulat răspunsul clar, concis şi răspicat, în spatele unei tirade despre rolul primarului şi legătura acestuia cu certificatele de urbanism…
“Certificatul de urbanism este un document obligatoriu, care trebuie eliberat oricărui solicitant, în care se spune ce ai şi ce nu ai voie să construieşti. Dacă nu semnez şi nu eliberez, se cheamă abuz în funcţie. Legislatia, în momentul respectiv (2021 – NR) prevedea o rază sanitară de protecţie de 500 de metri. Ulterior aceasta a fost eliminată”.
La întrebarea pertinentă a unui alt jurnalist, vajnicul nostru primar i-a răspuns tot în doi peri, mintind constient, cu sânge rece…
Anghelescu: De ce nu v-a spus domnul Barbu, că ştia despre acest incinerator.
Reporter: Dar nu era primar…
Anghelescu: … Era atuncea când şi-a vândut terenul şi a admis incineratorul în Zona Liberă…
Reluăm şi repetăm:
Pe primul certificat de urbanism scrie clar, negru pe alb, pentru ce se emite acesta, iar acolo este trecut şi incineratorul. Deci, când a semnat, în 2021, Anghelescu ştia despre ce este vorba.
La fel şi în primăvara lui 2023, când a eliberat un nou certificat de urbanism, identic cu cel din 2021…
Unde minte cum respiră domnul primar al municipiului Giurgiu?
Când refuză să răspundă cu subiect şi predicat, ducând discuţia în altă zonă, pe care crede că o stăpâneşte: greaua moştenire.  Zonă în care îşi dă grav cu stângul în dreptul:
In anul 2021, primar în funcţie era Adrian Anghelescu. In acel an, 2021, s-a semnat şi contractul dintre firma Friendly Waste şi Zona Liberă Giurgiu, pentru depozitarea incineratorului.Ca să nu mai spunem că vânzarea terenului din fosta platforma chimica de pe Sloboziei, de către firma Delta Gaz către Friendly Waste s-a perfectat în a doua jumătate a lunii februarie, aşa cum arată contractul de vânzare cumpărare, din care vă prezentăm facsimile cu datele subliniate cu roşu.Contactat telefonic, fostul primar, Nicolae Barbu a declarat scurt şi concis:
“Terenul l-am vândut în luna februarie 2021. In privinţa contractului cu Zona Liberă, nu am nicio legatură, contractul este făcut în mandatul actualului primar…”
Aşadar, domnule primar, când vă hotărâţi să mai minţiţi, uitaţi-vă mai înainte pe documente şi cereţi sfatul unui specialist în comunicare. Altfel, sunteţi varză!
Iadu Michiduţă