COMUNA GREACA cu sediul în Greaca, str. Principală, nr. 133, telefon/fax: 0246 246 042, adresă de internet www.comunagreaca.ro, CUI 5123667, organizează licitație publică în vederea atribuirii a unui contract de închiriere și anume: iaz categoria de folosință HB ape stătătoare în suprafaţă de 72695 m2, având număr cadastral 31357, înscris în cartea funciară nr. 31357 și aflat în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Greaca. Menționăm faptul că sunt admise la licitație persoane fizice sau juridice, române sau străine, durata închirierii fiind de 10 ani cu începere de la data înregistrării contractului la sediul proprietarului.
Documentația de atribuire se poate obține de către orice persoană interesată care înaintează o solicitare în acest sens la sediul Primăriei Greaca, str. Principală, nr. 133,telefon 0 246 246 042, (persoană de contact- Burduf Lenuța , tel. 0769 095 988), începând cu data 14.12.2023 între orele 8:30 – 16:00, costul acesteia fiind de 100 lei (se achită la caseria Primăriei comunei Greaca). Garanția de participare va fi constituită în cuantum de 2218 lei și se achită la casieria Primăriei Greaca.
Documentele solicitate de autoritatea contractantă prevăzute în documentația de atribuire vor fi redactate în limba română, într-un singur exemplar și vor fi depuse la sediul Primăriei Greaca, str. Principală, nr.133, Registratură-până la data de 22.01.2024, ora 10:00.
Data limită pentru primirea solicitărilor de clarificări este 15.01.2024, ora 10:00.
Licitația va avea loc la sediul Primăriei comunei Greaca, str. Principală, în ziua 23.01.2024, ora 10:00 în prezența reprezentanților împuterniciţi ai ofertanților.
Eventualele litigii se vor soluționa, în cazul în care nu se ajunge la o înțelegere amiabilă, la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui juridicție se află sediului proprietarului în termenul prevăzut de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Prezentul anunț va fi publicat în data de 14.12.2023, în Monitorul Oficial al României. Partea a VI-a, într-un cotidian de circulație națională și într-unul de circulație locală, precum și pe pagina de internet a Primăriei Greaca cu respectarea prevederilor Art. 335, alin (3) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019
