Candidații AUR Giurgiu au liber la campania electorală

Aflăm dintr-un comunicat de presă semnat de Prof. Dr. Univ. Cosmin Corendea, coordonator campanie AUR Giurgiu, că s-a terminat cu “golănia” politică la Giurgiu si că, susține domnia sa, vechiul proverb ”Nu mor caii când vor câinii”, rămâne în actualitate…

COMUNICAT DE PRESĂ

Prof. Dr. Univ. Cosmin Corendea, coordonator campanie AUR Giurgiu, despre ”golănia” politică de la Giurgiu: ”Nu mor caii când vor câinii”

”Dragi giurgiuveni,
Luni am fost la tribunal, la Giurgiu, împreună cu colegii mei Prof. Dr. Univ Gheorghe Piperea și Av. Rareș Guță și așa cum se aștepta toata lumea, magistrații au întors decizia Biroului Electoral Județean. Cum vă spuneam în urmă cu câteva zile, membrii BEJ, mai puțin cei trei judecători care au avut o opinie separată, nu au făcut altceva decât o ”golănie” politică care ieri a fost demontată de instanță. Deși Biroul Politic PNL Giurgiu a introdus o acțiune separată la dosar, listele de candidați AUR la Camera Deputaților și Senatul României au fost acceptate. Este evident că acestora le este teamă să concureze cu oamenii mult mai bine pregătiți care se regăsesc pe listele AUR. Justiția și-a făcut datoria și nu s-a lăsat influențată de votul reprezentanților partidelor politice din BEJ și a altor contestatari care au introdus acțiuni împotriva AUR. Așadar, giurgiuvenii vor regăsi pe buletinele de vot Alianța pentru Unirea Românilor și la alegerile parlamentare din 1 decembrie, când vor avea posibilitatea să aleagă singura alternativă pentru schimbare. O alternativă care devine tot mai preferată de toți românii.
PNL, PSD și USR, alături de veșnicul UDMR nu fac altceva decât să ne țină pe loc și să ne prezinte o imagine falsă a realității românești. Știu că se spune că fiecare țară are conducătorii pe care-i merită, însă eu nu sunt de acord cu acest lucru, și sunt convins că românii merită mult mai mult decât au primit în ultimii 34 de ani.
Pentru competitorii politici mesajul este foarte simplu: nu mor caii când vor câinii, iar acest lucru este un mesaj de start al campaniei electorale, unde vom analiza mult mai atent, de astăzi înainte, ce ne pregătesc acești competitori, care au dat dovadă de frică.
Acum, după ce judecătorii au pus capăt ”golăniei” politice, ne întoarcem la campania electorală și alături de colegii mei o fiu prezent în toate comunele din județ, dar și în municipiu, unde voi sta de vorbă cu giurgiuvenii pentru a le asculta durerea, nemulțumirile și în același timp a le prezenta soluțiile concrete pe care noi cei de la AUR le avem pentru Giurgiu.
Așa să ne ajute Dumnezeu!”

#Dreptate_pentru_Giurgiu