Majoritatea economiștilor propun extinderea sistemului numit „taxare inversă” care oprește, practic mecanismul de fraudă prin care TVA-ul se diminueazv în drumul către vistieria statului.
Gabriel Biriș, avocat specialist în fiscalitate și fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor, explică:
„În primul rând, ca să înțelegem taxarea inversă, trebuie să înțelegem cum funcționează taxa pe valoarea adăugată (TVA). E un impozit pe consum. El este venit la bugetul de stat doar în momentul în care TVA e achitat de consumatorul final. Între companii plătitoare de TVA, TVA-ul este neutru.
În momentul de față, directiva TVA se bazează pe regimul tranzitoriu de 30 de ani. Coexistă plățile fracționate, adică ce avem noi în momentul de față la TVA pe teritoriul național, adică se ia TVA-ul de pe lanț. Și regimul de taxare inversă care se aplică la toate tranzacțiile intracomunitare și la bunuri de mare risc, precum cereale, imobile, fier vechi și mai nou la telefoane mobile și calculatoare peste 5.000 de euro”.
Taxarea inversă
Taxarea inversă ar putea însemna rezolvarea fraudei cu TVA la nivel înalt.
Potrivit explicațiilor oferite de Gabriel Biriș, România nu colectează peste 33% din TVA, în vreme ce media europeană este de 6-7% în materie de pierderi, iar creșterea cotei de taxare fără a se opri furtul la TVA a fost aspru criticată de mediul de afaceri, de UE, dar și de reprezentanții BNR, atât în trecut, cât și mai ales în ultimele săptămâni.
„Trebuie să înțelegem, însă, că niciunul dintre statele UE nu are problemele noastre în colectare”.
Potrivit calculelor făcute de acesta, eliminarea fraudei mari ne-ar aduce, pe termen scurt, în plus la buget cel puțin două treimi din gap (5-6 miliarde de euro pe an), cu un cost neglijabil în primele câteva luni. Ar reduce simțitor costurile de administrare pentru ANAF, dar și costurile de finanțare pentru companiile corecte. Ar îmbunătăți semnificativ calitatea mediului de afaceri în România.
„Efectul pe buget al eliminării e zero. Pentru că B2B (business to business n.r.) e neutru. Ce primești, dai. Poate să existe un gap de finanțare până se închide circuitul economic, dar costurile sunt derizorii față de câștiguri”, arată acesta.
Sistemul E-Factura ar fi trebuit să identifice tranzacțiile cu probleme și, esențialmente, locurile unde se pierdea „pe drum” TVA-ul, sfârșind prin a nu se colecta la buget, însă digitalizarea, în forma în care s-a făcut, nu a adus astfel de roade, birocrația de zi cu zi mai degrabă mutându-se în online, fără o ușurare reală a muncii contabililor.
„Sisteme ca E-Factura se concentrează pe supra-declarare și problema e la neplată. De declarat, le declară”, spune el, subliniind că problema e că TVA-ul se fură pe lanțul de plăți, de la producător la consumator.
Și într-adevăr, potrivit unui raport recent al Curții de Conturi facilităţile din legislaţia românească afectează GAP-ul de TVA.
Aici intervine „frauda carusel”, explicată adesea ca fiind cel mai comun mod prin care se manifestă corupția și evaziunea la nivel înalt pe lanțul comercial. Frauda de tip carusel este una dintre cele mai ingenioase, dar și devastatoare scheme prin care ajunge TVA-ul să fie furat înainte să fie încasat de stat.
Metoda presupune crearea unui lanț fictiv de firme care tranzacționează între ele bunuri sau servicii inexistente sau supralicitate, cu scopul unic de a obține rambursarea sau evitarea plății TVA-ului datorat statului.
Mecanismul funcționează prin intermediul unei firme de tip „missing trader” (n.r. eng „comerciant dispărut”), care practic achiziționează bunuri din alte state ale Uniunii Europene, profitând de scutirea inițială de TVA pentru tranzacții intracomunitare, numai pentru ca apoi, firma să vândă produsele către alte companii din țară, aplicând TVA, dar fără să transfere ulterior banii statului, pentru că fie intră rapid în faliment, fie dispar pur și simplu.
„Taxa nu este plătită deoarece este decontată prin suveici de firme care își facturează între ele servicii și bunuri, iar la final acestea sunt băgate în faliment și banii nu mai sunt recuperați. Practic, este o fraudă generalizată”, explica recent Biriș.
Ținând cont de circuitul TVA-ului descris mai sus, în care taxa circulă din mână în mână, în cazul taxării inverse TVA-ul nu mai este plătit direct între companii, fiind considerat doar un element declarativ, care apare în acte fără să circule efectiv banii.
Astfel, responsabilitatea fiscală a taxei este transferată integral către consumatorul final, singurul care achită efectiv TVA-ul către stat. Prin eliminarea acestei mișcări intermediare de capital, întregul lanț economic devine impermeabil la fraudele fiscale specifice circuitului clasic.
În termeni simpli, cum puncta și Gabriel Biriș: „Taxarea inversă elimină circuitul banilor TVA între firme: cumpărătorul nu mai plătește TVA vânzătorului, vânzătorul nu mai trimite TVA către ANAF și ANAF nu îl mai rambursează. Astfel dispar oportunitățile de fraudă”.
Schimbarea, în aparență simplă, desființează pe loc mecanismul favorit al fraudei carusel, respectiv dispariția TVA-ului pe traseu, și readuce controlul fiscal la capătul lanțului, acolo unde banii ajung efectiv în conturile Statului. Dar totodată se simplifică și procesul administrativ și scade nevoia de inspecții fiscale inutile.
Conform lui Gabriel Biriș, aproximativ jumătate din inspectorii ANAF sunt ocupați astăzi exclusiv cu verificarea rambursărilor de TVA, „doar ca să confirme că firmele au dreptate în aproape 97% din cazuri”.
Introducerea taxării inverse ar permite ANAF-ului să se concentreze pe inspecții fiscale autentice și relevante, eficientizând semnificativ efortul statului de a preveni și combate evaziunea fiscală masivă din România.
Astfel, pe lângă Bugetul de Stat, câștigătorii, în această rocadă, ar fi și companiile oneste, cele care respectă riguros legislația fiscală. În prezent, multe dintre aceste companii sunt obligate să prefinanțeze TVA-ul pentru tranzacții care nu întotdeauna se finalizează corect sau prompt, taxarea inversă elimininând, în final, presiunea financiară.
