Este adevărt, suntem o țară a contrastelor. Pe de-o parte, orașe care pulsează de viață, investiții și oportunități. Pe de altă parte, localități unde timpul pare că s-a oprit, iar lipsa speranței a devenit rutină.
Cel mai la îndemană exemplu este contrastul dintre Giurgiu și alte orașe din România. Giurgiu se zbate într-o realitate dură: lipsă de viziune, investiții la care s-a renunțat din lipsa banilor, exodul tinerilor și dependența de ajutoarele sociale. Toate, cumulate, au adâncit sărăcia. Dezvoltarea nu vine pentru că nu are un teren fertil pe care să crească.
În timp ce alte orașe din România se dezvolta și atrag investiții, Giurgiu pare blocat într-un prezent fără orizont. Este realitatea cotidiană a unei comunități uitate și de administratie și de politicieni. Primarul Anghelescu a reușit performanța de a transforma stagnarea în politică de administrație.
Proiecte ratate, bani dați pe apa Sâmbetei
Cel mai relevante exemple: Portul pentru mici ambarcațiuni, Casa Tineretului, proiectele de mobilitate urbană (asfaltări), digul de pe Canalul Cama, proiectele la care s-a renunțat și pentru care s-au returnat banii, etc…
Scuza permanentă a primarului Anghelescu? Austeritatea, pandemia, greaua moștenire și… PSD – toate acestea ar fi blocat totul…
O scuză comodă, care nu ține cont de realitatea politică: guvernul a fost condus și este condus de propriul partid, iar în poziții-cheie se află oamenii cu care Anghelescu poza relaxat în campaniile electorale.
Giurgiu nu este doar un oraș sărac. Este un oraș captiv. Captiv între promisiuni electorale repetate și neonorate. Captiv într-o administrație care dă vina pe „austeritate” în timp ce propria rețea politică ocupă birourile administratiei publice locale si centrale. Captiv într-un cerc vicios al lipsei de viziune și al amânării perpetue. Iar cât timp primarul Anghelescu continuă să confunde administrația cu scuzele, timpul în Giurgiu va rămâne pe loc.
Ion Diaconescu
