Cea de-a 47-a ediţie a programului „Litoralul pentru toţi” se desfăşoară pe parcursul lunii septembrie, perioadă în care turiştii pot beneficia de tarife reduse cu până la 60% faţă de faţă de vârful sezonului estival.
Astfel, Programul “Litoralul pentru toţi” prelungeşte sezonul estival şi face litoralul accesibil pentru cât mai mulţi turişti. Dacă în 2002 a debutat ca un program social, dedicat pensionarilor, studenţilor şi celor cu venituri reduse, în scurt timp s-a transformat într-un program deschis tuturor, pe principiul «primul venit – primul servit».
In general, pachetele includ cazare fără masă sau cu mic dejun, iar unele agenţii au dezvoltat variante speciale pentru seniori, cu pensiune completă sau all inclusive.
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc menţionează că, în perioada 1-30 septembrie 2025, programul „Litoralul pentru toţi” oferă tarife începând de la 53 lei/noapte/persoană, reduceri de până la 60% faţă de vârful sezonului, plaje mai liniştite şi o atmosferă relaxată.
„Într-un sezon dificil, marcat de taxe crescute şi campanii negative la adresa litoralului, mediul privat rămâne unit şi găseşte soluţii concrete pentru turişti şi pentru operatori.(…) Scopul nostru este clar: să facem vacanţa pe litoral accesibilă pentru toţi românii şi să menţinem deschis sezonul turistic până la finalul lunii septembrie. Rezervările se fac direct la hoteluri sau prin agenţiile partenere, cu posibilitatea de plată şi prin vouchere de vacanţă”, precizează FPTR.
