Un număr de 56.531 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele opt luni din 2025
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 33,85%, în primele opt luni din 2025, până la 36.171, față de 27.023 în perioada similară din 2024, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în București, respectiv 7.083 de firme (în creștere cu 24,77% față de ianuarie-august 2024) și în județele Cluj, Ilfov, Constanța, Timiș, Brașov, Iași și Prahova.
La polul opus, cele mai puține dizolvări de firme au fost consemnate în județele Ialomița, Covasna, Călărași, Mehedinți și Harghita.
Peste 155.000 de firme se aflau în dificultate la începutul anului 2025, în diverse stadii: dizolvate, radiate, în insolvență sau cu activitatea suspendată, conform unei analize care mai arată că cifra reprezintă un record al ultimilor 5 ani.
Numărul firmelor dizolvate a ajuns la un nivel dublu față de cel din precedenta criză economică, din 2008-2009, conform unui studiu efectuat de Sierra Quadrant.
Inflația record din România, creșterile de taxe și scăderea vânzărilor au făcut ca numărul firmelor cu probleme să atingă un adevărat record, de 155.207, cu 21.950 mai multe decât cu un an înainte.
Pentru economia românească este cea mai proastă performanță din anii de după pandemie, spun specialiștii.
Cele mai multe firme dispărute din meniul economic sunt din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, urmate de activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, sectorul construcțiilor și transport și depozitare.
Dincolo de efectele inflației, printre cauzele numărului mare de firme aflate în dificultate se află creșterea taxelor și a impozitelor, a salariului minim pe economie, reducerea creditului furnizor și limitarea accesului la creditare.
Potrivit estimărilor Sierra Quadrant, numărul firmelor cu probleme, în diverse stadii de radiere, insolvență, dizolvare sau suspendare a activității, va crește semnificativ în acest an, de la 155.000 spre 170-180.000 de companii.
Motivele țin, în principal, de scăderea activității economice și de efectul noilor restricții privind activitatea microîntreprinderilor.
