Protestul antreprenorilor giurgiuveni de joi, 30 octombrie, a fost aprobat astăzi de către Comisia de Avizare a Adunărilor Publice din cadrul Primăriei municipiului.
Vă reamintim că antreprenorii giurgiuveni vor picheta primăria Giurgiu, joi, 30 octombrie, între orele 13:30 – 15:00, în semn de protest pentru taxele aberante fixate de administrația publică locală pentru gunoiul colectat de la firme.
Antreprenorii sunt de acord să plătească gunoiul, dar sumele să fie în concordanță cu cantitatea de gunoi produsă și nu sume exagerate, stabilite arbitrar.
