Exclusivitate – Cu cine face echipă Victor Ponta la Giurgiu?

O anumită parte a presei locale se dădea de ceasul morții, în urmă cu vreo zece zile, că la Giurgiu se toarnă fundația noului partid cu veleități suveraniste al lui Victor Ponta.
Citim despre întâlniri de taină prin locuri întunecoase din urbe (ca și cum n-ar fi toată urbea un coclau), scenarii abracadabrante cu personaje bizare, cu “pensionari politici” care nu mai au loc pe băncuțele rupte și descojite din Giurgiu și vor s-o pună de-un partid…
Ne-a atras atenția însă, un personaj încă viu din punct de vedere politic, cu dorință și putirință, dar cufundat, la propriu, in pământul strămoșesc, pe care-l bibilește de ani buni, fost politician de stânga, re(tras) pe dreapta – Tudorel Țone.
Despre “old farmer” Țone am mai scris, ba de o declarație politică belicoasă, ba de-o întâlnire de afaceri (politice sau nu), ba despre mega afacerea cu cabaline și terenuri de golf din Franța, însa despre Țone suveranistul nu am apucat să zicem nimic…
Deontologic, l-am sunat pe domnul Țone să ne ofere detalii despre întâlnirile cu “trimișii lui Ponta” la Giurgiu, însă o doamnă amabilă cu voce de AI ne-a precizat că subiectul nu se află în aria de acoperire.
Având în vedere faptul că în România dodoloață nu avem zone neacoperite de semnal 5G (luăm de bune declarațiile companiilor de telefonie mobilă), rămâne o singură variantă: Tudorel Țone se află la ferma de cai din Franța să-și ridice dividendele… Urmând logica elementară, după ridicarea cash-ului, s-a întins la o partidă de golf cu Victor Ponta, punând astfel bazele partidului semi suveranist de la Giurgiu.
Așteptăm un semnal (neapărat 5G) de la Tudorel Țone, cu o explicație atașată.
P.S. In atașament, dacă nu e un efort prea mare, poate ne lămurește domnul Țone și cine este “avocatul renumit din Giurgiu” cu care face echipă în proiectul lui Victor Ponta.
N.R. In data de 7 noiembrie este ziua posesorului de cabaline, ocazie cu care ii uram un calduros La multi ani!, domnului Tudorel Țone!
Iadu Michiduță