La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu cu două autospeciale de stingere, o cisternă și o ambulanță SMURD.
Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 50 mp, în interiorul magaziei fiind depozitate lemne de foc și alte bunuri. Pompierii au evacuat o butelie goală de dioxid de carbon și au acționat rapid pentru protejarea și salvarea locuinței aflate în apropiere.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:
– nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;
– nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher;
– nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;
– nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu
