Asociația Inițiativa Civică Giurgiu caută vicepreședinte pentru relația cu mediul de afaceri

Având în vedere că mediul de afaceri din Giurgiu se confruntă pe zi ce trece cu tot mai multe biruri și taxe, Consiliul Director al Asociației Inițiativa Civică Giurgiu a hotărât, în baza prevederilor art. 40, al. 2 din Statutul asociației, înființarea unui „post” de vicepreședinte al ONG-ului, care va avea atribuții exclusiv pentru mediul de afaceri, atât din municipiul Giurgiu cât și din județul Giurgiu, fiind direct subordonat Consiliului Director al ONG-ului.
Antreprenorii giurgiuveni, și nu numai, trebuie să înțeleagă că doar organizați sau reprezentați de o entitate constituită legal pot fi chemați la dezbateri sau consultări de către Primaria Municipiului Giurgiu sau orice altă instituție a statului român!

Art. 7, pct. 9 din Legea 52/2003 prevede:
– (9) Autoritatea publică în cauză este obligată să decidă organizarea unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, dacă acest lucru a fost cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate publică.
Cine consideră că poate organiza mediul de afaceri sub umbrela juridică a ONG-ului nostru, este rugat să ne contacteze.
Funcția NU este retribuită! Este Pro Bono!

Mail multe detalii la telefon 0724-744868.