In memoriam Ion Dincă

In data de 11 noiembrie 2011, la doar o lună după apariția ziarului “Opinia Giurgiu”, profesorul Ion Dincă a deschis seria interviurilor cu oamenii care au marcat istoria orașului. Onoarea a fost de partea noastră…

Giurgiuveni cu care ne mândrim – Ion Dincă
11 noiembrie 2011

Un altfel de model pentru tinerii din Giurgiu. Un om care și-a dedicat viața pentru educarea a generații întregi de elevi. Învățător, profesor, inspector și director al celei mai prestigioase instituții de învățământ din Giurgiu – Liceul „Ion Maiorescu”. Profesorul, acum pensionar, Ion Dincă.
Reporter: Sunteți fiu de țăran din satul Drăghiceanu, comuna Gogoșari, localitate care l-a dat posterității pe marele Petre Ghelmez. Cât de greu v-a fost să răzbiți în viață?
Ion Dincă: Încă din clasele primare am avut un model clar în minte, învățătorul meu, Stancu Renedea. Dar să știți că pentru visul meu de a deveni învățător am luptat. Și nu am avut întotdeauna rezultatele scontate… După primele patru clase primare am dat examen de admitere la Școala Normală din București, însă am căzut la muzică. Eu nu eram obișnuit să aud tonul decât de la vioară sau diapazon. Ei bine, a fost pentru prima dată când am văzut un pian. Și nu am putut lua tonul, așa că am fost respins. M-am întors la Drăghiceanu și mi-am continuat studiile până în clasa a șaptea. Am urmat apoi cursurile Liceului „Ion Maiorescu” din Giurgiu, până în 1948.
Rep.: În perioada liceului, care au fost modelele dumneavoastră?
Ion Dincă: În primul rând directorii acestui liceu: Savin Popescu, A. Cartojan, Stelică Rădulescu. Era o perioadă grea, dificilă, așa că părinții m-au îndemnat să mă transfer la liceul comercial, să devin contabil, economist. Erau meserii mai sigure. Apoi a urmat facultatea. Tata mi-a propus să urmez o facultate mai scurtă, să mă pot întreține mai repede, așa că am intrat la Institutul Pedagogic de doi ani, secția matematică-fizică.
Rep.: Au fost vremuri grele, cum v-ați descurcat?
Ion Dincă: Am fost repartizat la Fetești. Apoi am fost avansat la funcția de inspector. De aici am plecat la Universitate pentru a-mi continua studiile. Am avut și aici norocul să am profesori renumiți: Dan Barbilian, Gheorghe Mihoc, Miron Nicolescu. Trec repede peste această perioadă… Cert este că după terminarea studiilor am ajuns directorul școlii din Cacaleți (Izvoarele), iar după puțin timp am devenit inspector școlar la Giurgiu. Am trecut prin toate funcțiile din învățământ, de la învățător până la inspector sau director de liceu…
Rep.: Cum a fost ca director al Liceului „Ion Maiorescu”?
Ion Dincă: Pentru mine, acest liceu a fost ca o a doua casă. Acolo se lumina de ziua și tot acolo mă prindea întunericul. Întotdeauna am pus profesia înainte de toate.
Rep.: Acum, ca profesor pensionar, puteți face o paralelă între învățământul din perioada aceea și perioada actuală?
Ion Dincă: E foarte greu, pentru că toate pornesc de la factorii de sus. Libertatea asta de după ’89 este prost înțeleasă. Înțeleg libertatea, dar în alt mod: să ne exprimăm decent, să fim civilizați, să ne îmbrăcăm decent. Și apropo de îmbrăcat, de ce s-a renunțat la uniformele școlare? Uniformele erau un simbol al instituției de învățământ respective, o formă de respect a școlii. Păcat, s-a luat tot ce este mai rău din afară…
Rep.: Cine este de vină?
Ion Dincă: Noi toți suntem de vină, pentru că nu facem front comun, pentru că suntem mai individualiști ca niciodată.
Rep.: Ce trebuie să facem pentru ca lucrurile, cel puțin în școli, să intre pe un făgaș normal?
Ion Dincă: Trebuie să existe un regulament școlar, o mai mare implicare a corpului profesoral în procesul de educație. Mai este un factor hotărâtor: familia. Familia este primul element de formare și educare a copilului. De asemenea, părinții trebuie să lase școala să-și facă datoria. În viață trebuie să respectăm trei instituții: biserica, școala și armata. Biserica ne dă credința, prin actul de botez. Școala continuă educația formată de familie, dar la alt nivel, prin metode științifice. Armata ne dă biruința. Aceste trei instituții sunt definitorii în formarea și educarea omului.
Rep.: Se spune că programa de învățământ este foarte încărcată…
Ion Dincă: Nu sunt de aceeași părere. Sunt anumite discipline la care se poate spune și așa, însă în general nu este încărcată. Avem nevoie de cultură generală? Avem. Trebuie ca oamenii pe care îi formăm să poată susține un dialog? Să vă spun un lucru: toate reformele din învățământ sunt apă de ploaie… Singura care stă în picioare și care este apreciată și în alte părți ale lumii este Legea învățământului a lui Spiru Haret. Trebuie doar adusă la condițiile de astăzi…
Rep.: Așadar, domnule profesor, ce îi trebuie sistemului de învățământ pentru a redeveni ce a fost?
Ion Dincă: Reciprocitate și cointeresare între cei implicați în proces: profesori, elevi, părinți…
Ion Diaconescu