Giurgiu va fi gazda Olimpiadei Naționale de Protecția Mediului

Municipiul Giurgiu se pregătește să devină, în perioada 7–10 aprilie, centrul educației ecologice din România, găzduind Olimpiada Națională de Protecția Mediului, eveniment care reunește elevi din întreaga țară și pune județul într-o lumină favorabilă la nivel național.
În cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu, inspectorul general Alina Meclea a prezentat detalii despre organizarea competiției, subliniind efortul susținut al tuturor celor implicați.
“Organizarea a fost posibilă și datorită sprijinului oferit de sponsori și agenți economici locali.
Proba scrisă va avea loc pe 8 aprilie, fiind urmată de o vizită educativă la Parcul Natural Comana, unde participanții vor descoperi obiective precum mănăstirea, Moara de hârtie și Parcul de aventură. Pe 9 aprilie, elevii își vor demonstra abilitățile în cadrul probei practice, desfășurată în laboratoare moderne, recent dotate la Colegiul Tehnic Viceamiral Ion Bălănescu”, a precizat Alina Meclea.
Festivitatea de premiere este programată joi seara, la Ateneul „Bălănescu”, marcând încheierea unui eveniment de anvergură pentru comunitatea giurgiuveană.