Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Protecția Mediului: peste 30 de județe, reunite într-o competiție de top

Marți, 7 aprilie, la Giurgiu a avut loc festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Protecția Mediului, un eveniment de anvergură care se desfășoară pe parcursul a trei zile și reunește participanți din întreaga țară.
Evenimentul, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu, în parteneriat cu Prefectura, Consiliul Județean și Primăria Municipiului, a adus laolaltă elevi din 31 de județe, însoțiți de cadrele didactice, precum și reprezentanți ai instituțiilor centrale din domeniul protecției mediului, printre care Garda de Mediu, Agențiile pentru Protecția Mediului și Ministerul Educației.
În cadrul ceremoniei de deschidere, inspectorul școlar general, Alina Meclea, a invitat la microfon reprezentanții autorităților locale și centrale, care au subliniat importanța organizării acestei competiții la Giurgiu, considerată o premieră pentru județ.
Olimpiada debutează miercuri, 8 aprilie, cu proba scrisă, urmând ca pe 9 aprilie să aibă loc proba practică, desfășurată în laboratoarele moderne ale Colegiului Tehnic „Viceamiral Ion Bălănescu”.
Festivitatea de premiere este programată la Ateneul „Bălănescu”, unde vor fi recompensați cei mai buni elevi participanți la această competiție dedicată protejării mediului.