Tensiunile din interiorul Partidul Național Liberal au ieșit la suprafață după adoptarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, conturând două tabere distincte: una care susține retragerea în opoziție și alta care insistă pentru menținerea partidului la guvernare.
În acest context, una dintre cele mai ferme poziții a venit din partea liderului PNL Giurgiu, Toma Petcu, care a criticat atât modul de organizare a ședinței, cât și direcția strategică propusă de conducerea centrală. Acesta a contestat ordinea de zi, despre care a spus că a fost impusă fără o dezbatere reală, într-un moment politic crucial.
„Această ordine de zi impusă ad-hoc și nediscutată nu e corectă, mai ales în aceste vremuri importante. Reluarea unui vot în diferite forme doar ca să dăm un rol ședinței nu este corect”, a declarat Petcu.
Liderul liberal din Giurgiu a susținut că eșecul moțiunii reflectă probleme serioase în strategia de negociere a partidului. În opinia sa, PNL ar fi trebuit să depună mai multe eforturi pentru a menține Partidul Social Democrat în zona guvernării.
„Am spus clar că trebuiau făcute eforturi pentru a nu ieși PSD de la guvernare. Scorul moțiunii este un eșec al negocierilor. Eșecul de azi este eșecul echipei de negociere”, a punctat Petcu.
De asemenea, acesta a criticat și linia politică adoptată anterior de liberali față de PSD, considerând că rezoluțiile anti-PSD nu au avut efectele scontate. În schimb, Petcu a pledat ferm pentru rămânerea PNL la guvernare, invocând inclusiv poziția aleșilor locali, aruncând o săgeată otrăvită către Dan Motreanu:
„Nu pot să fiu de acord cu intrarea în opoziție a PNL. Toți primarii PNL din Giurgiu vor să rămână la guvernare și poate ține cont domnul Dan Motreanu și de părerea lor”, a transmis liderul liberal.
Declarațiile lui Petcu vin în contextul unei rupturi vizibile în partid. Lideri precum Cătălin Predoiu, Adrian Veștea și Nicoleta Pauliuc susțin continuarea guvernării, în timp ce Ciprian Ciucu se aliniază poziției lui Bolojan, respingând o eventuală apropiere de PSD.
