Liderul USR Giurgiu și subprefectul Ciprian Alexandru a distribuit pe pagina sa de Facebook mesajul ministrului Transporturilor, Radu Miruță, prin care acesta îi invită pe românii care au călătorit recent cu trenul să contribuie la o evaluare reală a serviciilor oferite de CFR.
Potrivit ministrului, scopul demersului este de a afla direct de la călători care sunt problemele întâlnite în trafic, fără a se baza exclusiv pe rapoartele oficiale ale companiilor feroviare.
În mesajul preluat de Ciprian Alexandru, Radu Miruță povestește că a încercat să contacteze call center-ul CFR pentru a afla câte sesizări au fost înregistrate, însă experiența a fost departe de așteptări.
„Am sunat și eu la call center-ul CFR să întreb câte sesizări au fost primite. Timp de 15 minute nu mi-a răspuns nimeni, după care am închis. I-am chemat apoi pe directorul CFR Călători și pe directorul CFR Infrastructură. Tipic: pe hârtie stăm aproape bine”, a transmis ministrul Transporturilor.
Radu Miruță spune că dorește să cunoască situația din teren, exact așa cum este trăită de pasageri: de la trenuri cu aer condiționat nefuncțional și întârzieri repetate, până la toalete neigienizate, lipsa informațiilor pentru călători sau, dimpotrivă, exemple de bune practici care merită păstrate.
În acest scop, Ministerul Transporturilor va colecta, timp de cel puțin două săptămâni, opinii și sesizări din întreaga țară prin intermediul unui formular online destinat persoanelor care au călătorit recent cu trenul.
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSezxcJsn5up80zpPHdYFZG7tYVLHudNidVca01o2QJJO04VnQ/viewform
Prin distribuirea acestui mesaj, Ciprian Alexandru îi încurajează și pe giurgiuveni să își spună punctul de vedere și să contribuie cu experiențele lor la realizarea unei imagini cât mai fidele asupra stării transportului feroviar din România. Informațiile colectate urmează să fie analizate de Ministerul Transporturilor și folosite pentru identificarea măsurilor necesare îmbunătățirii serviciilor oferite călătorilor.
