Potrivit Ministerului Educaţiei şi Cercetării au fost repartizaţi computerizat 119.484 de elevi (99,89%) din totalul celor care au completat opţiuni (119.610). Dintre aceştia, 74.093 de candidaţi (62,01%) au fost admişi la prima opţiune. Au fost exprimate 2.857.558 de opţiuni, rezultând o medie de 23,89 opţiuni/elev (în uşoară creştere faţă de anul anterior).
În perioada 23-28 iulie, candidații declarați admiși trebuie să depună dosarele de înscriere la liceele unde au fost repartizați, potrivit calendarului Ministerului Educației.
Dosarul de înscriere cuprinde, în general, următoarele documente:
– cererea de înscriere (pusă la dispoziție de liceu);
– copie a certificatului de naștere;
– copie a cărții de identitate a elevului;
– copii ale cărților de identitate ale părinților;
– adeverință de domiciliu pentru cărțile electronice de identitate;
– documente privind autoritatea părintească, în cazul părinților divorțați;
– foaia matricolă;
– adeverință cu notele și media obținute la Evaluarea Națională;
– adeverință medicală și fișa de vaccinări;
– consimțământ pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.
