Agenția de Dezvoltare Sud Muntenia a publicat un top al comunelor din Regiunea Sud-Muntenia care au accesat fonduri europene nerambursabile în vederea dezvoltării unor proiecte de interes comunitar prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027.
De precizat că, pe locul doi în acest clasament, si singura localitate din judetul nostru aflata in acest TOP, în care au fost incluse 25 de localități din Regiunea Sud Muntenia, se află comuna Adunații Copăceni.
Administrația publică locală condusă de Daniel Rusu a depus pentru a fi finanțate 6 proiecte a căror valoare totală se ridică la 67.849.986,89 lei. Suma nerambursabilă primită prin ADR Sud Muntenia se ridică la 66.186.314,35 lei.
De precizat că, din cele 25 de localități incluse în acest Top 25 al investițiilor, județul Dâmbovița se regăsește cu cele mai multe localități – 9, urmat de Prahova cu 8 comune, Argeș, Călărași și Teleorman cu câte două localități, Ialomița și Giurgiu – câte o localitate.
