Investiție de circa 3 milioane de lei pe DJ 611: tronsonul Roata de Jos – Cartojani a fost finalizat

La începutul lunii iulie, în comuna Roata de Jos, au demarat lucrările de modernizare a DJ 611, cu sprijinul și finanțarea Consiliului Județean Giurgiu. Proiectul a vizat așternerea unui covor asfaltic pe o lungime de 3,5 kilometri, pentru realizarea lucrării fiind utilizate aproximativ 3.500 de tone de asfalt.
La scurt timp după începerea lucrărilor, președintele Consiliului Județean Giurgiu, Toma Petcu, s-a deplasat la Roata de Jos pentru a verifica stadiul intervențiilor. Acesta a dat atunci asigurări că lucrările vor fi finalizate într-un timp cât mai scurt.
Promisiunea a fost respectată. Pe 28 septembrie, Toma Petcu a revenit în comuna Roata de Jos, alături de directorul Direcției Județene de Drumuri, Nicu Leafu, și de primarul comunei, Marian Ghidănac, pentru a marca finalizarea proiectului și a participa la recepția lucrării.
Președintele Consiliului Județean Giurgiu s-a declarat mulțumit de rezultatul investiției și de calitatea lucrărilor.
„Sunt mulțumit că am reușit ca, în regie proprie, să executăm această lucrare într-un timp scurt și de o calitate foarte bună, pentru care am cheltuit circa trei milioane de lei. Dacă am fi realizat lucrarea cu terți, valoarea ar fi fost mult mai mare”, a declarat Toma Petcu.
Acesta a apreciat și colaborarea cu administrația locală, subliniind sprijinul oferit de primarul Marian Ghidănac și buna coordonare dintre angajații Direcției Județene de Drumuri, ai Consiliului Județean și administrația locală.
Tronsonul de 3,5 kilometri asigură legătura între Roata de Jos și Cartojani și reprezintă o intervenție importantă pentru locuitorii din zonă. Pe acest sector de drum nu mai fuseseră realizate lucrări de o asemenea amploare de peste 22 de ani.