Cum este afectata Romania de cutremurele din ultima perioada?

Cum este afectata Romania de cutremurele din ultima perioada?
Cum este afectata Romania de cutremurele din ultima perioada?

Cat de probabil este ca seismele puternice sa declanseze evenimente similare la distante mari? Este o chestiune intens dezbatuta de catre specialisti, care incearca sa afle daca miscarile seismice cu magnitudine mare „agita” Pamantul la nivel global. O analiza statistica realizata recent arata ca riscul ca un cutremur puternic sa provoace efecte la distanta este de aproximativ 9%. Oamenii de stiinta se intreaba de multa vreme daca un cutremur major survenit intr-o anumita zona a lumii poate declansa miscari seismice in cealalta parte a Pamantului, iar problema a devenit si mai arzatoare ca urmare a producerii unei serii de cutremure foarte puternice in ultimii ani: Indonezia – 2004; Chile – 2010; Japonia 2011, Oceanul Indian – 2012.

Cel mai recent raspuns vine din partea lui Tom Parsons, cercetator in cadrul US Geological Survey (USGS), care a analizat activitatea seismica de pe fiecare continent – cu exceptia Antarcticii – incepand in 1979 si pana in prezent. Din cele 260 de cutremure cu magnitudinea de minimum 7 grade survenite in aceasta perioada, 24 au fost urmate de cutremure mai mici petrecute intr-un alt sistem de falii terestre, ca urmare a deplasarii undelor seismice pe distante mari.

Cu alte cuvinte, sansa ca un cutremur mare sa declanseze un altul, la distanta, este de 9%.

”E un risc mic, dar este, totusi, un risc”, spune specialistul.

Datele sale sugereaza ca, in orice regiune a lumii, poate surveni un cutremur ca rezultat direct a 2% dintre cutremurele petrecute in alta parte a lumii.

Rezultatele cercetarii lui Tom Parsons au fost prezentate la intrunirea anuala a Societatii de Seismologie din America, desfsurata la Salt Lake City.

Un studiu recent al cutremurului din 2012 din Oceanul Indian (8,6 grade), care a lovit vestul Indoneziei, a sugerat ca ar exista o corelatie intre acesta si o inmultire de 5 ori a cutremurelor cu magnitudinea de 5,5 grade sau mai mare, timp de o saptamana, in intreaga lume. Fenomenul a fost atat de neobisnuit, incat cercetatorii au motive sa creada ca a fost vorba despre efecte ale mega-cutremurului, spune David Hill, un alt specialist din cadrul USGS.

Dar lucrurile sunt departe de a fi lamurite, deoarece mecanismul miscarilor seismice terestre este foarte complex, iar constatarile pot fi cu totul neasteptate.

De pilda, Fred Pollitz, de asemenea cercetator in cadrul USGS, a observat un efect bizar: dupa aceste zile cu cutremure numeroase, declansate probabil de seismul din 2012 din Oceanul Indian, au urmat aproape trei luni de „liniste” neobisnuita in ceea ce priveste cutremurele cu magnitudine medie: timp de 95 de zile, n-a mai avut loc pe Terra niciun seism cu magnitudine mai mare de 6,5 grade, desi, de obicei, nu trec mai mult de 10 zile fara sa se produca un cutremur de acest gen.

Pollitz crede ca undele seismice neobisnuit de puternice ale cutremurului din Oceanul Indian, care s-au deplasat prin scoarta Pamantului pe distante mari, la adancime mica, ar fi slabit tensiunea acumulata in faliile aflate la distanta, intarziind producerea altor cutremure.

Pana in prezent, geologii nu au date care sa demonstreze categoric ca marile seisme pot declansa altele, cu intarziere de cateva zile.

O ipoteza se bazeaza pe faptul ca seismele pot afecta regimul fluidelor la distante mari fata de locul cutremurelor. „Un cutremur poate avea loc in Alaska si [ca urmare] o fantana din Florida poate sa sece”, exemplifica Parsons. Se stie, de asemenea, ca schimbarile de presiune in apele subterane pot afecta fortele de frecare la nivelul unei falii din scoarta, deci este plauzibila ideea ca un cutremur poate produce efecte la distanta, in interval de cateva ore sau zile.

David Hill mai adauga ca unele regiuni sunt mai susceptibile decat altele de a suferi miscari seismice ca urmare a unui cutremur petrecut anterior, in alta parte a lumii; de exemplu, zonele cu activitate vulcanica si geotermala precum The Geysers, o zona geotermala din California, sunt in mod deosebit predispuse la „zgaltaieli” atunci cand trec pe acolo undele seismice produse de un cutremur care a avut loc la mare departare.

Parsons declara ca pasul urmator va fi analizarea celor 24 de cutremure care au produs efecte la distanta pentru a vedea daca au avut caracteristici deosebite. Pana acum, par destul de obisnuite, asa ca e nevoie de investigatii mai amanuntite, a explicat el.

Surse: Descopera.ro, New Scientist, Live Science /