
In numai noua zile lucratoare de cand municipalitatea, prin societatea comerciala Giurgiu Servicii Locale S.A., a demarat actiunea de strangere a cainilor fara stapan de pe strazile orasului, la adapostul de langa Canalul Plantelor au fost adusi un numar de 82 de caini comunitari, la care se adauga 30 de pui, adusi impreuna cu mamele lor. Aici, patrupedele sunt inregistrate, examinate medical, deparazitate, sterilizate si vaccinate antirabic. De asemenea, li se ofera zilnic hrana.
Adapostul pentru caini numara in prezent 212 patrupede, cu cei 100 de caini deja aflati in intretinere. Conform Regulamentului de desfasurare a activitatii serviciului pentru gestionarea cainilor fara stapan din municipiul Giurgiu, aprobat in sedinta ordinara din 1 aprilie 2013, cainii sanatosi pot fi revendicati sau adoptati fara perceperea vreunei taxe, iar cei care nu sunt revendicati vor fi ingrijiti in adaposturi pana cand vor fi adoptati.
In cursul zilei de marti, 18 iunie, echipa de hingheri a capturat 10 caini din zonele Giurgiu Nord, Ghizdarului, Istru, Spitalul Judetean si strada Nicolae Titulescu. S.C. Giurgiu Servicii Locale S.A. va continua actiunea de strangere a cainilor fara stapan, atat la sesizarile scrise ale cetatenilor, cat si prin initiativa proprie.
