
“Ziua Dunarii” s-a transformat, la Giurgiu, intr-o disputa sterila, fara rost. Atat Primaria, cat si CN APDF Giurgiu vin cu argumente care sa demonstreze cine are dreptate in acest diferend pe care, in final, cetatenii nu-l inteleg.
Asadar, s-o luam cronologic:
Pe 30 mai, in sedinta a Consiliului Local, se hotaraste sarbatorirea acestei zile, la care este atasat si programul manifestarilor, iar aceasta Hotarare se comunica institutiilor implicate, inclusiv CN APDF Giurgiu. care, cu numai doua zile inainte de eveniment, trimite o adresa catre Primarie, prin care isi manifesta refuzul de a pune la dispozitia cetatenilor care participa la manifestare, spatiul din incinta APDF (esplanada, faleza).
Primaria s-a repliat rapid si a hotarat ca manifestarile vor continua intr-o locatie vecina, adica intre bariera de intrare la APDF si restaurantul Perla Dunarii.
La randul sau, conducerea CN APDF a remis presei un comunicat in care Compania explica motivele pentru care a refuzat solicitarea Primariei.

Directorul General al CN APDF Giurgiu, Cristian Matei ne-a declarat in exclusivitate:
“Sunt mai multe motive, insa motivul principal este acela ca noi avem programate alte actiuni in acelasi interval orar… Mai mult de atat, ne-a deranjat faptul ca s-a aprobat acea Hotarare de Consiliu, fara ca noi, Compania, sa fim intrebati si sa ne dam acordul. Ne-a trecut in HCL ca si organizator, fara sa ne intrebe… daca eu fac o actiune in curtea Primariei ca asa am hotarat, e in regula?
Mai mult de atat, eu aduc personalul de acasa sambata, consum energie electrica – cum ma scad cu toate astea? Cred ca este o lipsa de respect interinstitutionala… ca sa nu mai spun ca primarul municipiului nu a luat legatura cu mine dupa aparitia acestei situatii”, a declarat Cristian Matei.
Una peste alta, “Ziua Dunarii” se sarbatoreste, dar, asa cum spuneam, este un “scandal” gratuit, in care vanitatea nu are ce cauta… Va fi un razboi in plus, peste alte cateva mici frecusuri care ne afecteaza viata tuturor…
Nu ne pripim sa tragem concluzii, ci va lasam pe dumneavoastra, cititorii, sa judecati…
