Platim, platim, platim…

2,5 milioane de lei vechi pe luna, timp de 6 luni, adica aproape 17 miliarde de lei vechi (numai in judetul Giurgiu) pentru circa 1.100 de „picati” la BAC. Atat platim din taxe si impozite, indolenta si indiferenta fata de carte a celor care nu au luat bacalaureatul.

Chiar daca au luat sau nu BAC-ul, absolventii promotiei 2013 pot beneficia, timp de sase luni, de o indemnizatie de somaj, in valoare de 250 de lei lunar. Ei au la dispozitie, potrivit legii, 60 de zile sa se inregistreze la agentiile AJOFM din zona in care locuiesc, pentru a putea beneficia, timp de sase luni, de o indemnizatie de somaj de 250 de lei, dar si de unele masuri active, precum servicii de mediere si consiliere. Tot pentru sprijinul tinerilor absolventi, exista si programul prin care angajatorii pot primi subventii daca angajeaza absolventi de orice forma de invatamânt, a precizat ministrul muncii, Mariana Câmpeanu.

Ca sa primeasca acest ajutor din partea statului, absolventii institutiilor de invatamânt trebuie sa aiba minimum vârsta de 16 ani si sa nu fi reusit sa gaseasca un loc de munca in primele doua luni de la finalizarea studiilor. De aceleasi prevederi legale se bucura si elevii scolilor speciale. Un alt program se adreseaza angajatorrilor, care primesc subventii daca angajeaza absolventi de orice forma de invatamânt. Aceste subventii se acorda pentru 12 sau 18 luni, in functie de nivelul de pregatire al absolventului: 500 de lei pe luna pentru nivel de scoala primara sau gimnaziala, 600 de lei pentru absolventii de liceu sau postliceala si 700 de lei pe luna pentru cei care au terminat o forma de invatamânt universitar. Legea mai prevede si  acordarea unor prime de incadrare absolventilor care reusesc sa isi gaseasca un job.

2 comentarii

  1. Pentru absolventi, angajatorul este scutit, timp de 12 luni, de la plata contributiei angajatului la bugetul asigurarilor de somaj; primeste o subventie lunara cuprinsa intre 500 de lei (pentru absolventii ciclului inferior al liceului sau al scolilor de arte si meserii) si 750 de lei (absolventii de invatamânt superior). Subventia se acorda in primul an. Angajatul trebuie incadrat in munca pe durata nedeterminata, iar angajatorul trebuie sa il mentina in munca cel putin trei ani. Daca angajatul este concediat in acesti trei ani, din motive neimputabile angajatilor, angajatorul este obligat sa returneze statului, cu dobânda, aceste subventii. In primele 10 luni, un numar de 18 angajatori au incadrat in cImpul muncii un numar de 21 absolventi ai ciclului inferior al liceului, al scolilor de arte si meserii, ai invatamântului superior. Comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, au fost 14 firme care au angajat 17 absolventi.

  2. “Potrivit legii, absolvenţii au 60 de zile să se înregistreze la AJOFM pentru a putea beneficia, timp de şase luni, de o indemnizaţie de şomaj ce reprezintă 50 la sută în indicatorul de referinţă, adică 250 lei, dar şi de unele măsuri active, precum servicii de mediere şi consiliere”, a declarat Elena Iordache, purtător de cuvnânt al AJOFM Olt. Reprezentanţii instituţiei reamintesc faptul că angajatorii pot primi subvenţii dacă angajează absolvenţi de orice formă de învăţământ. Aceste subvenţii se pot acorda pentru o perioadă cuprinsă între 12 şi 18 luni, dacă tânărul angajat are şi handicap, valoarea lor variind în funcţie de nivelul de pregătire al absolventului: 500 de lei/lună pentru nivel de şcoală primară sau gimnazială, 600 de lei pentru absolvenţi de liceu sau postliceală, şi, respectiv, 700 de lei/lună pentru cei care au terminat o formă de învăţământ universitar. De asemenea, legea permite acordarea unor prime de încadrare absolvenţilor care reuşesc să îşi găsească un loc de muncă. Absolvenţii pot beneficia de şomaj (250 lei) doar pentru primele şase luni, după care sunt pe cont propriu.

Comentariile sunt inchise