Transmisiunea partidei dintre echipa slovaca AS Trencin si Astra Giurgiu, ce va avea loc joi, 1 august, la ora 18,30, in cadrul turului trei preliminar al Ligii Europa, va putea fi urmarita de suporterii giurgiuveni pe un ecran cu imagini de inalta rezolutie si avand dimensiunea de 6 x 4 m. In felul acesta, primarul Nicolae Barbu isi respecta promisiunea facuta in urma cu o saptamana suporterilor echipei Astra Giurgiu.
Ecranul a fost inchiriat si va fi montat la intrarea pe strada pietonala Garii. Cu sprijinul Politiei Locale, parcarea din zona CEC va fi eliberata, astfel incat meciul sa poata fi urmarit de cat mai multi giurgiuveni. Instalarea ecranului in zona Teatrului „Tudor Vianu” nu ar fi oferit imagini de aceeasi calitate datorita luminozitatii diurne.
Primaria Municipiului Giurgiu invita giurgiuvenii, indiferent daca sunt sau nu suporteri ai echipei Astra Giurgiu, sa participe la acest eveniment de exceptie.
Totodata, municipalitatea doreste sa multumeasca pe aceasta cale companiei RC-RDS pentru promptitudinea si profesionalismul de care a dat dovada pentru ca aceasta transmisie sa poata sa aiba loc.
