Publicat : mar, Feb 21st, 2017

“DANUrB – Brand Urban al Dunarii”, proiect la care a participat si Primaria Giurgiu

HARTAPrimăria Municipiului Giurgiu a participat în calitate de Partener Strategic alături de Partenerul FEDR din România – Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Turism la conferința de lansare a proiectului „DANUrB – Brand Urban al Dunării”, finanțat prin Programul Transnațional Dunărean 2014 – 2020 Conferința a avut loc la Budapesta, în perioada 15 – 17 februarie 2017, și a reunit mai mult de 150 reprezentanți din șapte țări dunărene.
Proiectul DANUrB este dezvoltat de către Partenerul Lider – Universitatea de Tehnologie și Economie din Budapesta (BME) și alte șapte universități, șase institute de cercetare naționale, ONG-uri, opt agenții turistice și organizații non-profit, 18 autorități locale și regionale din șapte țări.
DANUrB este un proiect internațional, având ca scop să construiască o rețea regională în cadrul turismului și educației pentru a întări identitatea și solidaritatea dunăreană. Unul dintre cele mai importante obiective este crearea unui brand comun prin promovarea legăturilor culturale transnaționale între așezările de-a lungul Dunării prin explorarea capitalului cultural și social neutilizat sau ascuns pentru o revenire economică și culturală mai bună.
Scopul principal al proiectului este de a crea o rețea cuprinzătoare spațio – culturală, o Promenadă Culturală Dunăreană, care să facă legătura între toate comunitățile de-a lungul fluviului, unificarea acestora într-un singur brand turistic de destinație, oferirea unor trasee tematice și dezvoltarea posibilităților care pot crește numărul vizitatorilor și care pot prelungi sederea acestora în regiune.DSC_1830Proiectul își propune să dezvăluie patrimoniul cultural și al resurselor insuficient utilizate (patrimoniul industrial, moștenirile trecutului comunist, fortificații, tradiții culturale) în orașele de-a lungul Dunării. Această cercetare își propune să asocieze toate resursele culturale și toate tipologiile posibile ale mediului construit în căutarea posibilității de valorificare. Rezultatele ca Strategia și proiectele pilot la fața locului au ca promisiune favorizarea accesului la evenimente culturale pentru localnici, cât și beneficii economice mai bune, bazate pe un interes sporit al vizitatorilor. Scopul Excursiilor, ca și rezultate, este de a facilita accesul la cultura neexplorată a orașelor mici de-a lungul Dunării, crescând atractivitatea și competitivitatea cu orașele vecine mai mari.

Despre autor

-