România a intrat oficial în era inteligenței artificiale. Nu neapărat în administrație, unde încă se caută parola de la imprimantă, ci în propaganda de partid, unde AI-ul muncește de rupe.
Schema e simplă și suficient de românească încât să fie brevetabilă.
Un articol laudativ despre marele conducător local, produs de AI cu expresii cheie: „lider vizionar”, „om al faptelor”, „lider iubit de oameni”, „investiții istorice”, „respect pentru cetățean” – este negociat la X lei. Dar factura către instituția publică vine cu X plus Y. Creativitatea se contabilizează, nu-i așa? Iar acel Y, de cele mai multe ori se întoarce disciplinat la cel care a aprobat plata. Economie circulară în varianta de partid.
Inteligența artificială scrie textul, băieții deștepți împart profitul, iar contribuabilul finanțează tot circuitul.
S-a modernizat până și parandărătul. Nu mai merge cu sacoșa și plicul ca pe vremuri. Acum se lucrează digital, european și elegant.
Inainte aveai nevoie de redactori, fotografi și măcar un ziarist dispus să-și facă de râs meseria pentru bani, acum e suficient un cont de Facebook cu nume de impact: „Actualitatea”, „Știri obiective” sau „Vocea cetățeanului”, toate complet „independente”, până citești primele trei postări și afli cine e Mesia politic al paginii.
AI-ul scrie tot. Produce ode politice mai repede decât produce administratia publică locală gropi în asfalt. Introduci trei cuvinte-cheie — „dezvoltare”, „respect”, „investiții” – și în câteva secunde apare articolul în care politicianul pare combinația perfectă dintre Mihai Viteazu, Roosevelt, Decebal, Bill Gates, Burebista și Nicolae Ceaușescu – marele cârmaci…
Urmeaza distribuirea masiva pe niște pagini cu nume patriotice și, evident, profund independente, pe care nimeni nu știe cine le administrează, nimeni nu știe cine le finanțează, dar toată lumea știe din primele trei postări ce partid le ține în viață ca pe ficusul aflat în holul din sediu.
Sigur că, oficial nu e propagandă. Este „informare publică”.
De ceva timp, partidele au înțeles că presa adevărată pune întrebări incomode. Așa că și-au construit propria presă: una care nu întreabă nimic, nu verifică nimic și nici nu publică orice. Un fel de jurnalism de companie, ținut în lesă.
Și pentru că orice mascaradă are nevoie de soldați, au apărut și postacii, ca o specie protejată (uneori electoral). Îi recunoști ușor: au fotografie cu steagul României, cu floricele și animăluțe și scriu, neasumat că adversarii politici „au distrus țara”. Sunt conturile misterioase care apar la comanda șefului sau în campaniile electorale și dispar imediat ce și-au încheiat misiunea sau imediat după numărarea voturilor.
Aici, tehnologia a avansat serios, in detrimentul postacilor… Acum AI-ul poate comenta singur, se poate indigna singur și poate distribui singur indignarea boților. Practic, propaganda a intrat în automatizare completă, omul doar ridică factura cu bonusul. Iar politicianul din administrație plătește generos, că doar nu dă din buzunarul propriu.
Între timp, cetățeanul citește, distribuie și se enervează exact cum a fost programat de algoritmi. Performanța acestor pseudo-ziare nu este că mint sau că manipulează – asta se făcea și înainte – ci că manipulează grosolan, fără talent, că transformă manipularea într-un business cu fonduri publice.
Așa cum spuneam la început, economie circulară varianta de partid.
Iadu Michiduță
