ANPC a descoperit deficiențe la DGASPC – Comunicat de presă

Instituția Prefectului a remis presei astăzi un comunicat pe care îl redăm integral:
În data de 13.02.2023, la sediul Instituției Prefectului – județul Giurgiu a avut loc o ședință de lucru pe tema controlului efectuat de către reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor la Centrul pentru Persoane Vârstnice Mironești, centru care aparține DGASPC Giurgiu, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Giurgiu.
La întâlnire au fost convocați președintele Consiliului Județean Giurgiu, domnul Dumitru Beianu, directorul DGASPC Giurgiu, domnul Gheorghe Paraschiv, directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Giurgiu, doamna Mariana Bardă, comisarul-șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Giurgiu, doamna Claudia Mînzînă, precum și reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor care au desfășurat activitatea de control.
Au fost prezentate deficiențele constatate, planul de măsuri și implementarea acestuia, cât și relocarea beneficiarilor fiind în sarcina conducătorilor Consiliului Județean Giurgiu și DGASPC Giurgiu, care pot furniza informații în detaliu despre acest subiect.