Astazi la 17:30, flash mob la Giurgiu

Zilele Municipiului vor aduce anul acesta un eveniment cu totul inedit la Giurgiu. Este vorba despre o actiune de tip FLASH MOB, in care toti iubitorii dansului si ai muzicii sunt invitati sa danseze pe melodia „Happy”, a lui Pharrell Williams.

Actiunea va avea loc miercuri, 23 aprilie, ora 17,30, in fata Teatrului „Tudor Vianu”, la initiativa Scolii de dans „DANCE WORLD”, infiintata la Giurgiu in luna noiembrie a anului trecut.

„Flash mob”-ul este o actiune (in acest caz, dans) pe o durata scurta de timp efectuata de un grup de participanti intr-un loc public, dupa finalizarea careia grupul se raspandeste.

In vederea pregatirii doritorilor pentru eveniment, profesorii Scolii „DANCE WORLD”, Madalina Miu si Cosmin Huru, au sustinut in cadrul „Saptamanii Altfel” cursuri gratuite de dans in scolile si liceele din Giurgiu.

Dupa flashmob, trupele scolii „Dance World” vor sustine in deschiderea concertului lui Maximilian si Horia Brenciu un moment artistic.