Atractie pentru giurgiuveni – trenul regal

Sute de giurgiuveni au participat saptamana trecuta la un eveniment unic pentru orasul nostru: Trenul Regal a sosit in Gara Giurgiu!

Evenimentul a marcat trei aniversari: 145 de ani de la constructia liniei feroviare Bucuresti Filaret – Giurgiu, 70 de ani de la darea in exploatare a liniei Bucuresti – Videle si 60 de ani de la darea in exploatare a Podului Prieteniei, Giurgiu-Ruse.

Desi timpul pentru pregatirea evenimentului a fost scurt (mai putin de 24 de ore), Primaria Giurgiu a organizat exemplar  „mersul manifestarilor”… Fanfara, majorete, un taraf de muzica populara, tineri imbracati in costume de epoca, lustragii, braga rece, chiar si o trasura care a stat „la scara”…

Din trenul regal ajuns in statie au coborat reprezentanti ai Ministerului Transporturilor, care au fost intampinati pe peron de omologii lor din Bulgaria, dar si de oficialitati din Ruse si Giurgiu.

Timp de doua ore, peronul a fost neincapator pentru sutele de giurgiuveni, care au avut voie si sa viziteze trenul regal.

Primarul municipiului, Nicolae Barbu le-a vorbit oaspetilor de insemnatatea evenimentului, dar nu a uitat sa atraga atentia reprezentantilor de la ministerul Transporturilor despre situatia in care se afla podul feroviar de la Gradistea.

Dupa doua ore, trenul regal a plecat spre Ruse – Bulgaria, impreuna cu cele doua delegatii din Romania si Bulgaria.