Au mai ramas doar 7 paturi libere pentru pacienţii COVID, în judeţul Giurgiu

Conform unui comunicat al Prefecturii Giurgiu, la nivel de județ au mai rămas libere doar 7 paturi pentru pacienții COVID:
„Vă informăm că situaţia paturilor destinate îngrijirii pacienţilor bolnavi de COVID-19 din cadrul unităţilor spitaliceşti din judeţul Giurgiu, la data de 23.09.2021, se prezintă astfel:
Spitalul Orăşenesc Bolintin Vale dispune de o capacitate de 20 de astfel de paturi (dintre care 18 sunt ocupate în prezent), la care se vor adăuga încă 9 în perioada următoare. Dintre cele 20 de paturi COVID-19 operaţionale în prezent, 2 sunt paturi de terapie acută, iar 4 sunt paturi de terapie intensivă, urmând ca încă 2 paturi de terapie intensivă să devină, în curând, operaţionale.
La nivelul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu a fost suplimentat numărul de paturi COVID-19 cu încă 10, astfel că la ora actuală unitatea dispune, în total, de 30 de astfel de paturi, toate fiind ocupate în prezent, în cadrul Secției de Boli Infecțioase, unde sunt tratate persoanele cu forme ușoare/medii ale bolii, pe bază de oxigenoterapie. Structura funcțională a unității nu permite amenajarea de paturi de terapie intensivă. Cazurile care necesită îngrijire de terapie intensivă (de exemplu, cele care prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și care sunt, în același timp, confirmate cu virusul SARS-COV-2) sunt transferate către alte unități spitalicești din țară, unde sunt disponibile paturi de terapie intensivă destinate pacienților bolnavi de COVID-19.
Spitalul de Pneumoftiziologie Izvoru dispune de o capacitate de 15 paturi pentru pacienții bolnavi de COVID-19 (dintre care 13 sunt ocupate în prezent), care prezintă forme ușoare/medii ale bolii, fiind tratați cu ajutorul oxigenatoarelor medicale.
Spitalul de Îngrijiri Paliative Quality Compas dispune de o capacitate de 10 paturi pentru pacienții bolnavi de COVID-19 (dintre care 8 sunt ocupate în prezent), care prezintă forme ușoare/medii ale bolii”.