Toate procedurile privind insolventa societatilor comerciale sunt de competenta tribunalului in a carui raza teritoriala isi are sediul debitorul, astfel cum figureaza acesta in registrul comertului, respectiv in registrul societatilor
Toate procedurile privind insolventa societatilor comerciale sunt de competenta tribunalului in a carui raza teritoriala isi are sediul debitorul, astfel cum figureaza acesta in registrul comertului, respectiv in registrul societatilor
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor are 10 procese cu bancile comerciale (plus unul cu Vodafone) pentru eliminarea posibilelor clauze abuzive din toate contractele in derulare. Desi s-au implinit mai bine de
Din acest an ajutoare alimentare acordate de UE pot fi ridcate de la D.A.S din cadrul Primariei Giurgiu doar pe baza de tichete. Tichetele vor fi distribuite prin Posta, insa
Aceasta a fost concluzia declaratiei presedintelui PMP Giurgiu, deputatul Marin Anton, intr-o recenta conferinta de presa. Pe ce se bazeaza liderul politic PMP? Pe faptul ca procentajul dreptei unite, depaseste
Intr-o recenta conferinta de presa, Toma petcu, presedintele interimar al PLR Giurgiu, a informat media locala despre modificarile facute in structura de conducere a partidului. „Filiala Giurgiu a PLR este
Incubatorul de Afaceri prin care intreprinderile mici din municipiu vor fi sprijinite in dezvoltarea propriilor afaceri incepe sa prinda contur. Luna trecuta a fost desemnata prin licitatie publica firma care
Nu este pentru prima data cand cei din Clubul Rotary „Danubius” Giurgiu isi ajuta semenii, cand actiunile lor se indreapta spre cei lipsit de speranta. Au construit fantani, locuri de
Ziarul Ziua News a publicat vineri, 10 octombrie, un articol incendiar, in care se spune ca vasile Mustatea, presedintele Consiliului Judetean Giurgiu ar fi in vizorul DNA pentru „afaceri si
Director al Zonei Libere Giurgiu si consilier judetean, Razvan Cuc si-a recunoscut ieri, public, optiunea politica – a trecut la PSD. Este de fapt – a spus fostul PPDD-ist –
In urma cu doua saptamani, senatorul Niculae Badalau, presedintele PSD Giurgiu spunea ca social-democratii giurgiuveni vor avea maximul 41 de primari – la sfarsitul valabilitatii OUG nr. 55. Perioada a