Marti, 20 mai, liderii PSD Giurgiu au organizat o intalnire de socializare si de sarbatorire in avanpremiera a celor care poarta numele de Elena sau Constantin. La intalniea care a
Marti, 20 mai, liderii PSD Giurgiu au organizat o intalnire de socializare si de sarbatorire in avanpremiera a celor care poarta numele de Elena sau Constantin. La intalniea care a
Surse din interiorul PNL ne-au informat ca vicepresedintele Consiliului Judetean, Dumitru Gavrila, incearca sa convinga consilierii judeteni sa nu-i voteze schimbarea din functie. Apelul facut de el la consilierii judeteni
In urma cu cateva ore, inca trei primari PNL au ales sa sustina PSD – USL la alegerile europarlamentare. Senatorul Niculae Badalau, presedintele PSD Giurgiu s-a prezentat intr-o conferinta de
Ca sa contrabalanseze pierderile suferite pe frontul politic, presedintele PNL Giurgiu, Vasile Mustatea si-a schimbat strategia de campanie si raspunde adversarilor cu aceeasi moneda – racolarea. Numai ca, Vasile Mustatea
In aceasta seara, la doua dintre televiziunile locale se petrec… dezbateri electorale. Este un lucru benefic pentru telespectator, pentru electorul – fie el turmentat sau ba. Insa cu o conditie,
La ora 20:00, la postul Valahia TV vor fi prezenti presedintele organizatiei municipale PNL – Dumitru Beianu, presedintele organizatiei municipale PSD – Nicolae Barbu, presedintele organizatiei PMP Giurgiu – Marin
Organizatia de tineret a Partidului Miscarea Populara a marcat, duminica 18 mai, Ziua Sportului, cum altfel decat printr-un eveniment sportiv. Tinerii s-au mobilizat si au facut posibil ca pe terenul
Noul cod penal a intrat in vigoare la data de 1 februarie 2014. Prevederi noi modifica regimul sanctiunilor instituite pana la aceasta data. Una dintre modificari este si in cazul
Intrebarea este daca se poate ataca la fel ca si timbru de mediu? Raspunsul este categoric DA . Este vorba de un act administrativ si se ataca ca atare. Este
Cu ocazia Zilei Internationale de Actiune pentru Clima si a Saptamanii Voluntariatului, Centrul Transfrontalier de Conducere si Coordonare a Interventiei din cadrul ISU Giurgiu a gazduit, pe 15 mai 2014,