Agenția de Dezvoltare Sud Muntenia a publicat un top al comunelor din Regiunea Sud-Muntenia care au accesat fonduri europene nerambursabile în vederea dezvoltării unor proiecte de interes comunitar prin Programul
Agenția de Dezvoltare Sud Muntenia a publicat un top al comunelor din Regiunea Sud-Muntenia care au accesat fonduri europene nerambursabile în vederea dezvoltării unor proiecte de interes comunitar prin Programul
Anul școlar 2026-2027 aduce mai multe schimbări în sistemul de învățământ. Ministerul Educației introduce două noi discipline opționale: „Ora de GIS”, destinată liceenilor, și „Economie circulară și consum responsabil”, pentru
N-avem guvern, avem miniștri interimari la interimari, avem scandaluri prin Parlament, avem politicieni pe care-i doare-n cot de țară, iar administrația pare că funcționează după principiul „vedem noi mâine”. Pe
IT-ul a rămas și în prima jumătate a anului 2026 domeniul cu cele mai mari salarii din piață, în ciuda faptului că s-a contractat volumul de angajări și au existat
Subprefectul USR de Giurgiu, Ciprian Alexandru a prezidat ședința Comisiei de Dialog Social din cadrul Instituției Prefectului – Județul Giurgiu, in cadrul careia a analizat, alături de conducerea Casei Județene
În numai șapte ani, numărul conturilor active ale clienților societăților de servicii de investiții financiare a crescut de la 15.726, în martie 2019, la 148.491, în martie 2026. Este o
Subprefectul Ciprian Alexandru a prezidat ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, desfășurată la Instituția Prefectului – Județul Giurgiu, unde a analizat, alături de reprezentanții AJFP Giurgiu,
Administrația Zonei Libere Giurgiu S.A. organizează licitații publice, în condițiile prevăzute de H.G. nr. 1669/2004 pentru: – Inchirierea de terenuri; – Inchirierea de birouri, platforme, construcții speciale, module, spații în